Dodon a depus la CEC semnăturile pentru înregistrarea în cursa electorală

Igor Dodon, preşedintele Partidului Socialiştilor din Republica Moldova, a prezentat Comisiei Electorale Centrale listele de subscripţie cu semnăturile colectate în susţinerea sa pentru funcţia de preşedinte la alegerile din 30 octombrie anul curent. Potrivit liderului socialist, grupul de iniţiativă a colectat 500 de mii de semnături, dar la CEC au fost prezentate 25 de mii, transmite IPN.

„În această pre-campanie electorală nu ne-am grăbit, am mers calm, serios, ca un partid solid. Potenţialul nostru ne-a permis ca timp de 3 săptămâni să colectăm peste 500 de mii de semnături. Obiectivul nostru a fost să mergem din casă în casă şi să discutăm cu oamenii”, a declarat Igor Dodon.

Politicianul a mai spus că membrii grupului de iniţiativă au discutat cu oamenii din peste o sută de localităţi. „Am văzut că sunt şanse reale să învingem din primul tur. Dacă va fi şi turul doi la alegeri, credem că vom obţine victoria în turul doi”, a mai spus liderul PSRM.

Până acum, CEC a înregistrat în calitate de candidaţi la şefia statului patru persoane: Marian Lupu (PDM), Mihai Ghimpu (PL), Iurie Leancă (PPEM) şi Andrei Năstase (PPDA).

La CEC au mai fost depuse semnăturile în susţinerea candidatelor din partea Mişcării Ravnopravie, Inna Popenco, din partea Partidului Acţiune şi Solidaritate, Maia Sandu, şi din partea Partidului politic „Partidul Nostru”, Dumitru Ciubaşenco.

Listele cu semnături mai pot fi prezentate până în data de 29 septembrie.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.