Doctorul și profesorul universitar Veaceslav Moșin, pionier al fertilizării in vitro în Republica Moldova, a lansat acuzații grave împotriva societății cu răspundere limitată „Repromed”. Moșin, fost asociat al companiei, susține că administrația actuală a „Repromed” intenționează să aducă întreprinderea în prag de faliment prin intermediul unor firme căpușe.
Într-o conferință de presă la IPN, Veaceslav Moșin a menționat că în anii 2003-2012 a fost director al Centrului Național de Reproducere Umană și Genetică Medicală. La rugămintea fostului ministru Vladimir Hotineanu, a angajat-o în Centru pe nora acestuia, Alina Hotineanu, în calitate de obstetrician-ginecolog. Noua angajată a susținut teza de doctor în medicină și, discutând cât de dificilă este realizarea procedurilor FIV în instituțiile de stat, a apărut idea de a iniția o activitate privată în acest domeniu. Așa a apărut compania „Repromed”.
În anul 2012, după deschiderea clinicii „Repromed”, a abandonat activitatea în cadrul Centrului National de Reproducere Umană și Genetică Medicală, dedicându-se activității clinice și implementării celor mai noi tehnologii în cadrul „Repromed”. În toată această perioadă, spune Veaceslav Moșin, a fost axat pe activitatea clinică, științifică și didactică. Pe când Alina Hotineanu s-a axat pe gestionarea companiei, care treptat a devenit controlată de familia Hotineanu: Alina Hotineanu – co-fondator 50%, Adrian Hotineanu (soțul Alinei Hotineanu) – director medical, Lidia Lîsii (mama Alinei Hotineanu) – administrator, Dorin Lîsii (fratele Alinei Hotineanu) – director executiv. „Astfel, formând un adevărat clan – clanul Hotineanu”, a declarat Veaceslav Moșin.
„Datorită activității mele și a echipei conduse de mine, SRL „Repromed” a înregistrat rezultate remarcabile, fiind una din cele mai renumite companii private din Republica Moldova. Ca rezultat, resursele financiare acumulate au fost folosite la construcția și utilarea Spitalului Repromed+, care a fost deschis în anul 2019. Odată cu deschiderea spitalului Repromed+, lucrurile au început însă să se schimbe, eu practic nu mai aveam acces la informații despre activitatea financiară a companiei, adunările fondatorilor erau formale, nefiind discutate cu mine rezultatele activității”, a comunicat Veaceslav Moșin.
După ce a trecut prin COVID și starea de sănătate i s-a înrăutățit, Veaceslav Moșin a hotărât să doneze partea din capitalul social copiilor săi: Cristina și Veaceslav Moșin și unei persoane apropiate familiei. Potrivit lui, din acest moment, „clanul Hotineanu i-a declarat un adevărat război: au fost deschise de ei două dosare penale, care ulterior au fost clasate, și trei acțiuni în judecată, au fost întreprinse acțiuni de intimidare”. „Când compania aducea profit de 50 milioane totul era bine, dar când la finele anului 2020 m-am îmbolnăvit de COVID – formă severă, iar după externare mi s-a fost depistat cancer de piele, s-a început calvarul. Pentru că starea mea de sănătate s-a înrăutățit și fiind nemulțumit cum este gestionată compania, am hotărât să îmi închei activitatea mea profesională, și le-am propus familiei Hotineanu să cumpere 50% din capitalul social al companiei, care îmi aparținea mie. Însă am fost refuzat, invocându-mi, că trebuie să mai lucrez încă 5 ani, apoi ei vor decide”, a relatat medicul la o conferință de presă la IPN. Pe fundalul tensiunilor în creștere, a fost nevoit să scrie cerere de eliberare din funcția de medic al clinicii „Repromed”. „În acești trei ani am fost amenințat și intimidat de clanul Hotineanu, mi s-a spus că nu știu cu cine m-am legat, că ei au cunoștințe bune în structurile judecătorești și persoane cu influențe politice, că n-o să obțin nimic și că o să facă totul ca să-mi denigreze imaginea mea și a familiei mele”, a afirmat Veaceslav Moșin.
Medicul regretă că SRL Repromed, care era una din cele mai importante instituții private din Republica Moldova, se află astăzi într-o situație dezastruoasă, cu proces de insolvabilitate în derulare și cu datorii de milioane, din cauza administrației de astăzi a clinicii. SRL Repromed suportă majoritatea cheltuielilor SRL AIDMED, SRL Reconstruct Civil și SRL Z-Medizine, pe când tot profitul este sustras prin aceste companii căpușe.
Notă: Agenția IPN oferă dreptul la replică persoanelor care se consideră vizate în știrile realizate de pe declarațiile organizatorilor prezentei conferințe de presă, inclusiv prin facilitarea organizării altei conferințe de presă în condiții similare.