Doar a 10-a parte din solicitările protestatarilor din Chişinău sunt realizate

[Ştire Info-Prim Neo din ciclul „2011: cum a fost şi cum n-a fost”] {Chişinăul cu realizări, eşecuri şi perspective – protestele anului} În anul 2011 Primăria municipiului Chişinău a fost cuprinsă de o avalanşă de proteste. Solicitările manifestanţilor au fost dintre cele mai pestriţe, de la condiţii mai bune de viaţă până la demisii şi demiteri. Un număr semnificativ de proteste a fost împotriva demolării monumentelor istorice din centrul istoric al Chişinăului. Vitalie Voznoi, membru al mişcării obşteşti „Oraşul meu drag” , a declarat pentru Info-Prim Neo că din toate cerinţele înaintate către autorităţi doar de 10% s-a ţinut cont. Vitalie Voznoi a menţionat că între societatea civilă şi autorităţile locale trebuie să existe o conlucrare mai bună pentru soluţionarea problemelor existente. Protestele sunt o metodă de sensibilizare a opiniei publice şi, în unele cazuri, există şi efect. Corina Rezneac, membră a Grupului Civic „Poştaşii Chişinăului”, susţine că sunt şi solicitări realizate, dar în mare parte problemele rămân aceleaşi. Tânăra a dat exemplul Direcţiei arhitectură. Arhitectorul-şef Vlad Modârcă a plecat din funcţie, dar la direcţie au rămas angajaţi care încalcă legislaţia. Corina Rezneac subliniază că autorităţile trebuie să aibă o grijă mai mare faţă de centrul istoric. Demolarea cu păstrarea faţadei nu este o metodă de păstrare a monumentelor. „Nu pot să zic că după proteste am obţinut prea multe, dar totuşi s-a întreprins câte ceva. De exemplu autorităţile au instalat plăcuţe care arată că o clădire are statut de monument”, a mai spus tânăra. Un alt protestatar care a trecut des pe la Primărie, Oleg Brega, membrul Hyde Park, e de părere că după zeci de proteste nu s-a schimbat mai nimic. „În microbuze atitudinea şoferilor a rămas aceeaşi, dispreţuitore – şoferii merg cu viteză, opresc în afara staţiilor, muzica cântă, se fumează. Maşinile se parchează pe unde vrei, chiar şi în faţa Primăriei. Continuă demolarea monumentelor istorice. Nu mă mir dacă într-o zi dintr-o aripă a Primăriei se va construi un mall”, a menţionat Oleg Brega. Activistul Hyde Park a declarat că de-a lungul istoriei protestele au fost un instrument civilizat, paşnic şi eficient de sensibilizare a problemelor. Cel mai probabil pentru anul viitor se aşteaptă noi proteste, poate mai fierbinţi şi mai gălăgioase, cu mai mulţi participanţi. Solicitat de Info-Prim Neo, primarul capitalei, Dorin Chirtoacă a declarat că atât timp cât protestele sunt întemeiate, nu deranjează pe nimeni. „Noi mergem, discutăm cu oamenii, căutăm soluţii şi chiar ne cerem scuze dacă nu s-a reacţionat. Când este vorba de proteste neîntemeiate, proteste de ordin politic, noi respectăm dreptul de a manifesta şi de a-şi exprima punctul de vedere. Însă nu mai mult decât atât, pentru că atunci când este un protest speculativ, cu alt scop decât este cel scris în lege, noi doar putem să urmărim şi să le urăm succes”, a menţionat edilul. [Elena Nistor, Info-Prim Neo]

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.