Doar 3 din 8 promisiuni privind combaterea corupţiei au fost îndeplinite în 2010-2014, raport

În campania electorală din 2010, partidele din actuala coaliţie de guvernare au făcut 8 promisiuni privind combaterea corupţiei. Potrivit platformei promis.md, lansate de Asociaţia pentru Democraţie Participativă (ADEPT), 3 dintre aceste promisiuni au fost îndeplinite nesatisfăcător, 2 satisfăcător şi 3 bine. Niciuna nu a primit calificativul maxim - „excelent”. Datele au fost prezentate astăzi, 13 noiembrie, în cadrul unei conferinţe de presă la Agenţia IPN.

„În acest domeniu s-au reuşit mai multe lucruri, inclusiv prin prisma acelor promisiuni făcute de partidele politice, cum ar fi, de exemplu, reducerea imunităţii judecătorilor; ajustarea Codului Penal la prevederile convenţiilor civilă şi penală ale Consiliului Europei şi cele ale Convenţiei ONU împotriva corupţiei, creşterea pedepselor pentru luarea şi darea de mită. A fost simţitor transparentizat procesul de declarare a intereselor personale ale funcţionarilor, dar şi demnitarilor publici. Practic toate declaraţiile, cu excepţia celor care în condiţiile legii nu pot fi date publicităţii, sunt plasate pe site-ul Comisiei Naţionale de Integritate. De altfel, una din promisiunile făcute a fost înfiinţarea CNI, lucru care şi s-a produs”, a declarat Mariana Kalughin, expert asociat ADEPT.

Totuşi, notează expertul, situaţia în domeniu nu s-a îmbunătăţit spectaculos, iar corupţia rămâne o problemă gravă. „Deşi CNI a fost înfiinţată, noi toţi am fost martori la aceste chinuri, la înfiinţarea acesteia. A fost făcut acest lucru cu mari întârzieri: CNI a început să fie funcţională de facto în 2013, deşi acest lucru trebuia să se întâmple în februarie-martie 2012”, a menţionat Mariana Kalughin. Expertul a subliniat că, din păcate, cadrul legal naţional nu permite valorificare potenţialului CNI şi, totodată, nevoile CNI sunt ignorate, iar bugetul alocat este în descreştere.

La capitolul promisiuni nerealizate, Mariana Kalughin a menţionat anularea imunităţii deputaţilor, proiect de lege care a picat în Parlament, adoptarea unei noi constituţii care, printre altele, ar fi modificat şi modalitatea de numire a procurorului general. Încă o promisiune nerealizată este sporirea transparenţei proprietăţilor mass-media, proiect de lege care a fost votat doar în primă lectură.

Portalul www.promis.md este o platformă de reflectare a activităţii şi performanţei politicienilor şi a demnitarilor aleşi. Aceasts este complementară portalurilor www.alegeri.md şi www.partide.md. Suportul financiar pentru elaborarea de către ADEPT a platformei a fost asigurat de către Fondul Naţional pentru Democraţie (NED Moldova) în cadrul proiectului “Empowering citizens to monitor the politicians’ promises”/ Abilitarea cetăţenilor să monitorizeze promisiunile politicienilor.

  • mariana kalughin despre promisiuni anticoruptie.mp3
  •     0

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.