Doar 18 procurori de pe băncile Institutului Național al Justiției au fost angajați anul trecut în organele procuraturii, chiar dacă în mai multe procuraturi din țară lipsesc angajați. Despre aceasta a vorbit astăzi, 23 februarie, procurorul general adjunct Mircea Roșioru, în cadrul Adunării Generale a Procurorilor, transmite IPN.
Toți cei care au dorit să suplinească funcțiile vacante au fost supuși testului de integritate. „Din promoția anului trecut, 23 de absolvenți și-au depus dosarele pentru a participa la concursurile de ocupare a funcției de procuror. În prima fază, după evaluarea din punct de vedere medical și după trecerea testelor la poligraf, au fost învestiți opt procurori. Ulterior, după modificarea regulamentului, alți zece au fost angajați” , a spus Mircea Roșioru.
Pe parcursul anului trecut, procurorii au fost supuși mai multor teste de evaluare profesională, rezultatele fiind bune, potrivit lui Mircea Roșioru. „Legea cu privire la procuratură stabilește două modalități de evaluare performanțelor: ordinară și extraordinară. Evaluării au fost supuși 133 de procurori, doi dintre care au primit calificativul „excelent”, 126 – „foarte bine”, 5 procurori au primit calificativul „bine” și niciunui procor nu i-a fost atribuit calificativul „insuficient” sau „eșuat ”, a spus procurorul general adjunct.
Pe parcursul anului trecut, 35 de procurori au fost sancționați, iar 32 – eliberați din funcție fie pentru abateri disciplinare, fie au atins vârsta de pensionare. Patru procurori au fost condamnați pentru diverse infracțiuni.