Djoker-Tornado a câştigat Cupa Moldovei la fotbal pe plajă

Djoker-Tornado a mai câştigat un trofeu în acest an. După ce a luat Cupa Federaţiei Moldoveneşti de Fotbal, formaţia antrenată de Ruslan Barburoş s-a impus şi în Cupa Asociaţiei Fotbal pe plajă, scrie IPN.

Djoker-Tornado a învins în marea finală de la Chişinău formaţia Şcolii Sportive numărul 12 din Vadul lui Vodă cu scorul de 6-2. Golurile au fost marcate de Laşcu-3, Comlionoc-2, Istrati, respectiv Podlesnov şi Sîrghi.

„La moment suntem cea mai puternică echipă şi asta o demonstrăm în fiecare meci. Primele două reprize au fost mai echilibrate, după care ne-am dezlănţuit şi am obţinut victoria”, a declarat jucătorul echipei Djoker, Dorin Coceban.

Pe locul 3 s-a clasat echipa Real-Succes, care a învins în finala mică formaţia Selest cu 6-3. Cupa Moldovei la fotbal pe plajă a ajuns în acest an la cea de-a şasea ediţie.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.