Distribuirea loturilor de pământ în oraşul Durleşti se face, de cele mai multe ori, pe criterii politice, acuză un consilier local, Ştefan Sofronovici. „Acordarea loturilor este unul dintre procesele cel mai mult afectate de corupţie. Cu toate acestea, autorităţile nu manifestă o atitudine serioasă faţă de fenomen şi nu oferă exemple de pedepsire a celor care încalcă legea. Instrumentele de luptă sunt ineficiente, iar în consecinţă, efectul este minim”, a spus Sofronovici în emisiunea televizată „Presa Presei”, difuzată la postul TV local „Colorit TV”, transmite Info-Prim Neo. Potrivit alesului local, corupţia îşi face simţită prezenţa şi în alte domenii de activitate a administraţiei publice locale. „De multe ori cei care luptă cu acest flagel sunt părtinitori, şi sunt antrenaţi, la rândul lor, în acte de corupţie. Astfel, avem un cerc vicios, un câmp minat. Sunt foarte puţini oameni care pot spune că nu sunt corupţi. Oamenii legii ar trebui să ofere exemple de combatere a corupţiei, juriştii ar trebui să explice legea, să vorbească despre costurile corupţiei şi beneficiul contracarării acestui fenomen”, a mai spus Sofronovici. Secretarul Alianţei Anticorupţie, Mircea Eşanu, a declarat în cadrul unui interviu difuzat în cadrul aceleeaşi emisiuni că instituţiile statului nu reuşesc să depisteze multe cazuri de corupţie, astfel că este imposibil de a estima costurile reale ale corupţiei. „Lumea nu se teme să dea şi să ia mită, iar de aici apare şi toleranţa faţă de acest fenomen. Societatea începe să vadă în acest fenomen o practică cotidiană, normală de a-ţi rezolva o problemă”, a spus Eşanu. Ciclul de emisiuni „Presa Presei” este realizat la posturile locale de televiziune din R. Moldova în cadrul unui proiect susţinut de Programul Consolidarea Capacităţii de Monitorizare a Societăţii Civile din Moldova, implementat de Academia pentru Dezvoltare Educaţională (AED), cu asistenţa tehnică a Consiliului pentru Cercetări şi Schimburi Internaţionale (IREX). Programul este finanţat de Corporaţia „Provocările Mileniului” şi administrat de Agenţia Statelor Unite pentru Dezvoltare (USAID) în cadrul Planului Preliminar de Ţară (PPŢ) pentru Republica Moldova.