Distincții pentru participanții la acțiunile de luptă din Afganistan

8500 de participanți la acțiunile de luptă din Afganistan, care dețin statutul de veteran de război, vor fi decorați cu distincția Crucea comemorativă „Participant la acțiunile de luptă din Afganistan (1979-1989)”. O decizie în acest sens a aprobat Guvernul, transmite IPN.

Distincțiile vor fi oferite veteranilor în cadrul manifestărilor dedicate Zilei comemorării celor căzuți în războiul din Afganistan. Pentru confecționarea distincțiilor în bugetul de stat pentru anul 2019 sunt prevăzuți 2,6 milioane de lei.

În aceeași ședință, a fost aprobată decizia de edificare, în orașul Cahul, a unei plăci comemorative a ostașilor decedați în acțiunile de luptă din Afganistan. Placa comemorativă va fi amplasată pe bulevardul Victoriei, iar cheltuielile urmează a fi acoperite de Uniunea veteranilor războiului din Afganistan din Cahul.

Pe 15 februarie 2019, vor fi marcați 30 de ani de la retragerea trupelor sovietice din Afganistan.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.