Distanţa dintre instituţiile de învăţământ şi punctele de comercializare a tutunului va fi majorată la 200 de metri

Distanţa minimă de la intrarea în unitatea comercială în care se comercializează tutun şi produse din tutun şi până la cel mai apropiat punct al hotatrului instituţiei de învăţământ preşcolar şi preuniversitar (şcoli, gimnazii şi licee) va fi majorată de la 50 la 200 de metri. Acest lucru este prevăzut în proiectul Legii pentru completarea art. 11 al Legii R. Moldova din 19 iulie 2001 cu privire la tutun şi produsele din tutun. Proiectul a fost elaborat de Ministerul Economiei şi Comerţului. Pentru stabilirea ordinii şi legalităţii în comerţul stradal, această distanţă este prevăzută nu doar pentru capitală, dar şi pentru centrele rationale. Potrivit ministrului Igor Dodon, conform practicii internaţionale, distanţa minimă permisă de la unitatea comercială în care se comercializează băuturi alcoolice şi produse din tutun până la instituţiile de învăţământ, inclusiv până la spitale şi alte centre de menire social-culturală, este de 200 de metri în Ungaria, 100 metri - în România, 150 de metri - în Rusia şi de 500 de metri - în Ucraina.
  • isa 02.11.06 dodon vrea 200 metri.mp3
  •     0
  •   

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.