Dispute între Procuratura Anticorupție și CNA. Mihai Popșoi: Nu fac bine imaginii țării

Disputele dintre Procuratura Anticorupție și Centrul Național Anticorupție nu fac bine justiției și imaginii Republicii Moldova în contextul obiectivului de integrare europeană. O spune vicepreședintele Parlamentului, Mihai Popșoi, care califică apariția în spațiul public a înregistrării audio de la ședința Veronicăi Dragalin cu procurorii anticorupție, drept o mare ilegalitate, notează IPN.

Ieri, în spațiul public a apărut o înregistrare audio în care șefa Procuraturii Anticorupție, Veronica Dragalin, le spune procurorilor că „nu are răbdare să intre personal în casă, cu echipe de mascați, la ora 6 dimineața, față de copii, soți sau soții, ca să fie arestați și încătușați”. Expertul Wachdog, Valeriu Pașa, spune că persoanele care s-au declarat intimidați de șefa Procuraturii Anticorupție sunt aceleași care au servit regimului Plahotniuc.

„Chiar este greu să-ți ții nervii în așa situații, când înțelegi că oamenii care trebuie să lupte cu corupția, cu crima, chiar ei sunt complici, dacă nu chiar capii unor astfel de scheme. Din punctul meu de vedere, este o luptă în disperare a elementelor statului capturat, împotriva oricărei legalități, oricărei eficiențe. Nu e lupta între Procuratura Anticorupție și CNA. Este un război pentru dreptul la impunitate. Drepturile fundamentale ale tuturor, chiar și ale corupților trebuie să fie respectate, însă avem o situație specifică atunci când vin ofițerii CNA, cei care au distrus sute de vieți, a unor oameni de afaceri nevinovați, politicieni, activiști, prin fabricare de dosare, cei care pe bandă rulantă au făcut poliție politică în interesul lui Plahotniuc și-ți spun că au fost intimidați psihologic. Sărmanii. Susțin pledoaria pentru respectarea drepturilor, dar nu susțin decăderea în ipocrizie ”, a spus Valeriu Pașa în cadrul emisinii
„Secretele Puterii” de la JurnalTV.

Vicepreședintele Parlamentului, Mihai Popșoi, spune că disensiunile dintre Procuratura Anticorupție și CNA nu fac bine reformei justiției, iar aceste practici distructive trebuie să înceteze.

„Aceste dispute nu fac bine imaginii Republicii Moldova în contextul integrării europene și noi, respectând independența instituțiilor respective, transmitem cât se poate de clar că o asemenea abordare în spațiul public și în comunicarea interinstituțională este inacceptabilă. Înregistrarea care a apărut în spațiul public este o mare ilegalitate, cei care au participat la întâlnire sunt procurori anticorupție și unii dintre ei au reclamat că s-au simțit intimidați de șefa instituției respective. Acest lucru lasă un gust amar, pentru că o bună parte din acei procurori au făcut acel gest rușinos, semnând în susținerea Guvernului lui Plahotniuc. Aflându-se sub presiunea unui regim oligarhic, nelegitim, antipopular, ei s-au văzut nevoiți să-l sprijine pe Plahotniuc și atunci nu s-au simțit intimidați. Iar acum se simt intimidați când șefa Procuraturii Anticorupție le cere să respecte legea?”, spune vicepreședintele Parlamentului, Mihai Popșoi.

Veronica Dragalin a confirmat autenticitatea înregistrării audio, menționând că a fost făcută în timpul ședinței care a avut loc la 7 iunie cu întregul colectiv al Procuraturii Anticorupție în sala de la etajul 5 din sediul CNA, unde nu au fost prezente persoane în afara colectivului Procuraturii Anticorupție.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.

IPN LIVE