Dispozitive tehnice de 2 mln lei, furate din Italia, depistate la o întreprindere agricolă în Colonița

Dispozitive tehnice de circa două milioane de lei au fost ridicate de la o întreprindere agricolă din comuna Colonița. Potrivit oamenilor legii, dispozitivele furate din Uniunea Europeană ar fi fără acte de proveniență, iar în Moldova ar fi fost aduse prin contrabandă, transmite IPN.

Într-un comunicat de presă al PCCOCS se arată că printre dispozitivele ridicate sunt vehicule de uz industrial, inclusiv măturătoare de străzi, generator electric, calculatoare portabile, motoare pentru barcă.

Acțiunile de urmărire penală au fost desfășurate urmare a sesizării Interpol, cu privire la un vehicul de uz industrial, măturător de străzi, furat din Italia. În timpul documentării cazului, ofițerii au constatat că, de fapt, aceștia o foloseau la colectarea resturilor de grâu în depozite.

De asemenea, oamenii legii au depistat și două containere pline cu diverse bunuri fără acte de proveniență, care ar fi fost introduse în Moldova prin contrabandă. Containerele conțin valori materiale de uz casnic, tehnic, tehnică de calcul, aparate electronice, calculatoare, încălțăminte, parfumuri, instrumente pentru construcții,  prezumtiv furate din Uniunea Europeană.

Bunurile au fost indisponibilizate pe durata investigațiilor. Acțiunile de urmărire penală continuă, timp în care figuranții din dosar beneficiază de prezumția nevinovăției, potrivit legii.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.