[Ştire Info-Prim Neo din ciclul „2011: cum a fost şi cum n-a fost”] {„Moldova, mai aproape de UE?”, în viziunea analistului economic, Iurie Gotişan} Frustrările şi disonanţele politice au ştirbit din dinamica de apropiere la standardele Uniunii Europene. Pericolul constă în faptul că pe viitor majoritatea resurselor din UE vor fi direcţionate cu prioritate pentru rezolvarea problemelor interne ale uniunii. Înclin să presupun că Politica Vecinătăţii Europene riscă să fie trecută pe plan secund, iar clasa politică de la Chişinău nu a ţinut cont de aceasta şi nu a profitat pe deplin de oportunităţile pe care le-a avut în 2011. De această părere este analistul economic Iurie Gotişan. Potrivit analistului, Republica Moldova are date destul de optimiste privind creşterea economică pentru 2011 – 6,7% pentru primele 3 trimestre ale anului. Însă această creştere se datorează unui an agricol destul de bun şi cererii ridicate pentru produsele moldoveneşti în afara ţării. Acumulările la buget în mare parte au fost atinse, însă acestea s-au datorat cu prioritate creşterii exporturilor, dar şi importurilor la care se aplică taxe, accize şi alte impozite cu structură comercială care au şi umplut visteria statului. „Ne-am menţinut pe un trend de creştere şi asta este foarte important. Puţin probabil că acesta va continua cu un tempo similar şi în 2012. Resursele creşterii în mare parte au rămas aceleaşi, bazate pe consum şi nu pe dezvoltare structurală. Industria a dat semne bune de relansare, care la rândul său a propulsat exporturile. Însă perspectivele din zona euro par să afecteze şi situaţia pe intern, inclusiv şi volumul exporturilor”, a notat Iurie Gotişan. Cu privire la decizia din luna decembrie a Uniunii Europene de a lansa negocierile cu Moldova privind Acordul de Liber Schimb, analistul consideră că lucrurile pe acest segment avansează relativ repede. Totuşi, implementarea reformelor este mult mai dureroasă, mai ales în absenţa capacităţilor şi resurselor. Fiindcă e mult mai uşor să scrii rapoarte bune şi să le trimiţi Comisiei Europene, decât să faci reforme pe intern. Potrivit lui Iurie Gotişan, o atenţie deosebită trebuie acordată problemei respectării standardelor sanitare ale UE de către producătorii moldoveni. Nu este exclus că ne vom poticni la negocieri atunci când se va discuta calitatea produselor, în particular a celor agroindustriale. În plus, nu trebuie să uităm că UE este cel mai mare importator de produse agroalimentare din lume, însă acestea trebuie să fie de o calitate înaltă, iar pentru aceasta trebuie să instituim un control riguros al produselor agricole, care să respecte normele de pe piaţa comunitară. Calitatea încă redusă a unor grupe de produse moldoveneşti nu permite reorientarea masivă a exporturilor spre pieţele din Occident. În opinia analistului, Republica Moldova mai are de lucrat pe dimensiunea protecţia concurenţei, ţinând cont că acesta este un aspect iminent al viitorului Acord de Asociere cu UE. Foarte mult este de lucru pe domeniul administrare fiscală şi optimizare a finanţelor publice, or formele de evaziune fiscală duc la o acumulare insuficientă de resurse bugetare, resurse care potenţial ar fi putut îndreptate pentru reforme sociale (inclusiv a sistemului public de pensii). Însă, fără voinţă politică şi capacitate managerială adecvată (deoarece avem un sistem public administrativ supradimensionat şi deseori ineficient) lucrurile cu greu se mişcă din loc, a subliniat Iurie Gotişan. Anul 2012, spune analistul, pare a fi un an al provocărilor, un an în care va trebui să ţinem piept urmărilor temutei crize economice, mai ales că vor fi provocări de pe extern. „Nu prea văd surse sigure de creştere economică. Singura sursă ar fi inerţia economiei, adică producţia industrială, care a furnizat servicii şi produse pentru export, ar putea să se menţină, respectiv exportul să continue să crească, chiar dacă mult mai puţin. Şi asta ar însemna că şi industria, şi serviciile care sunt furnizorii principali de valoarea adăugată, să poată să susţină. Această ipoteză se bazează mai mult pe factorii externi. Depinde mult de structura exportului, ca acesta să poată să crească în continuare. Altminteri, nu văd consumul cum ar putea să susţină cererea şi asta ţine de veniturile oamenilor”, a declarat analistul economic. În opinia sa, principala provocare va fi optimizarea finanţelor publice, astfel că nu putem evita măsurile de consolidare fiscală. Fie că vorbim despre tăierea mai multor cheltuieli, fie că se alege varianta creşterii taxelor şi impozitelor, ori o combinaţie a celor două, nu putem ocoli anumite măsuri care să conducă rapid la consolidare fiscală. „Nu cred că greşesc dacă spun că anul 2011 a fost anul al goanei după joburi sau după locuri de muncă, şi mă tem că şi în anul 2012 scenariul va rămâne acelaşi. Locurile de muncă vor fi principala obsesie a oamenilor”, a conchis Iurie Gotişan. [Elena Nistor, Info-Prim Neo]