În ultima săptămână înaintea scrutinului din 20 octombrie, referendumul a fost mai frecvent subiect al materialelor electorale la TV decât anterior. Referendumul, ca exercițiu democratic, dar și integrarea europeană vizată de acesta, au fost discutate mai intens. Acest lucru este evidențiat de datele celui de-al patrulea raport de monitorizare prezentat de Centrul pentru Jurnalism Independent în cadrul Coaliției Civice pentru Alegeri Libere și Corecte.
Nadine Gogu, directoare executivă CJI, a precizat, într-o conferință de presă la IPN, că rapoartele anterioare au arătat că în primele săptămâni de campanie au fost puține materiale jurnalistice despre referendum. Posturile TV se limitau la știri despre înregistrarea unor formațiuni politice ca participanți la referendum. Accentul era totuși îndreptat spre scrutinul prezidențial.
În ultima săptămână înaintea votului, numărul subiectelor despre referendum a crescut. Au fost difuzate inclusiv materiale explicative despre acest exercițiu, însă au fost insuficiente pentru o bună informare a alegătorilor, menționează Nadine Gogu.
Cel de-al patrulea raport de monitorizare, care se referă la perioada 11-18 octombrie, mai arată că politicul a ajuns pe primul loc în topul celor mai mediatizate subiecte la TV. Procesul electoral și corupția, inclusiv corupția electorală, sunt următoarele două subiecte de interes.
Centrul pentru Jurnalism Independent a monitorizat 10 posturi de televiziune în perioada campaniei electorale pentru alegerile prezidențiale și pentru referendumul republican constituțional. Este vorba despre posturile: Cinema 1, Exclusiv TV, Gagauziya Radio Televizionu (GRT), Jurnal TV, Moldova 1, N 4, Pro TV, TV 8, TVC 21 și TVR Moldova. Au fost monitorizate emisiunile cu caracter electoral difuzate seara, principalul buletin informativ al zilei și dezbaterile electorale.
În contextul desfășurării turului doi al alegerilor prezidențiale, CJI a anunțat că va extinde perioada de monitorizare pentru următoarele două săptămâni.
Notă: Agenția IPN oferă dreptul la replică persoanelor care se consideră vizate în știrile realizate de pe declarațiile organizatorilor prezentei conferințe de presă, inclusiv prin facilitarea organizării altei conferințe de presă în condiții similare.