Discuţii reluate cu partea transnistreană în grupul de lucru pe probleme economice

După aproape jumătate de an, au fost reluate discuţiile cu partea transnistreană în cadrul grupului de lucru pe probleme economice. Grupul de lucru, condus de viceministrul economiei, Octavian Calmâc, s-a reunit la sediul OSCE de la Tiraspol, transmite IPN.

Ministerul Economiei informează că a fost reluată discuţia referitor la accesul fermierilor la prelucrarea pământurilor din raionul Dubăsari. La acest subiect, partea transnistreană a informat că au fost semnate contracte cu autorităţile raionului Dubăsari privind accesul fermierilor la prelucrarea pământurilor în baza unei taxe de arendă. Potrivit reprezentanţilor transnistreni, în luna februarie, aceştia au eliberat permisele necesare pentru prelucrarea a 5000 ha din pământurile vizate, ceea ce constituie 90% din totalul pământurilor. Subiectul urmează a fi clarificat în cadrul şedinţelor ulterioare, după un schimb de date.

Un alt subiect din agenda întrunirii a ţinut de posibilitatea implementării Zonei de comerţ liber cu UE în regiunea transnistreană, începând cu anul 2016, şi accelerarea colaborării cu autorităţile transnistrene pentru elaborarea unui mecanism de cooperare în domeniul certificării mărfurilor. Acest mecanism va fi creat în comun cu experţii Grupului de lucru instituit la nivelul instituţiilor guvernamentale pentru elaborarea unui document strategic de punere în aplicare a Zonei de comerţ liber în regiunea transnistreană. Primele discuţii la acest subiect cu partea transnistreană vor avea loc peste două săptămâni în cadrul unei şedinţe organizate la Chişinău, cu participarea experţilor din domeniul sanitar, fitosanitar veterinar, comerţului exterior şi vamal.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.