Discuții în jurul rapoartelor Promo-LEX. Ce spun reprezentanții asociației și ai puterii

Directorul de programe al Asociației Promo-LEX, Pavel Postică, spune că organizația oferă rapoarte de monitorizare a procesului electoral foarte clare și aplică aceeași metodologie din anul 2009. Potrivit lui, aceste rapoarte conțin detalii foarte exacte pentru a oferi posibilitatea concurenților electorali să-și facă ordine în activitățile lor. Totodată, vicepreședintele Partidului Democrat, Sergiu Sîrbu, recunoaște că Promo-LEX are o experiență deosebită în monitorizare, dar aceasta ar trebui să fie folosită cu bună credință. Despre aceasta s-a discutat la emisiunea „Punctul pe azi” de la TVR Moldova, transmite IPN.

„Ceea ce am încercat noi de fiecare dată să facem este să sesizăm concurenții electorali să facă ordine în curțile lor”, a adăugat directorul de programe al Promo-LEX.

Potrivit lui, organizația încearcă să vadă cum instanțele de judecată soluționează litigiile și al doilea aspect este legat de listele electorale. „În ambele situații sunt vizate instituțiile de stat, nu concurenții electorali”, a menționat Pavel Postică.

Democratul Sergiu Sîrbu spune că pledează pentru ca Asociația să-și continue activitatea de monitorizare. „Suntem în fața unor alegeri destul de complicate, concurenții se acuză reciproc de dimineața până seara și alegătorii sunt influențabili de anumite opinii. Și atunci când o asociație stimată de observare vine cu niște acuzații până a verifica, atunci este o imagine negativă a unui sau altui concurent”, este de părere politicianul.

Activistul Ștefan Gligor consideră că rapoartele Promo-LEX sunt elaborate prea rar și ar trebui să fie publicate săptămânal pentru ca alegătorii să fie la curent cu încălcările care se comit în campania electorală. Potrivit lui, utilizarea bugetului de stat este una dintre modalitățile de corupere și convingere a alegătorilor, prin indexări, majorări de salarii și alte proiecte. „De asta deranjează aceste rapoarte, pentru că ele sunt factologice, foarte bine scrise și documentate”, consideră Ștefan Gligor.

În cel de-al doilea raport de monitorizare, prezentat pe 10 ianuarie, Misiunea de Observare Promo-LEX atestă, în contextul desfășurării alegerilor parlamentare în baza sistemului mixt, un activism sporit al anumitor concurenți deja înregistrați sau potențiali concurenți. Astfel, în perioada monitorizată, 10 decembrie-8 ianuarie, s-au constat în jur de 280 de evenimente, dintre care circa o sută pot fi calificate drept oferire de cadouri în perioada electorală. Partidul Democrat a criticat rapoartele Asociației și a anunțat că a decis să trimită corpului diplomatic din țară, observatorilor OSCE, dar și finanțatorilor direcți ai Promo-LEX (USAID, Fundația Soros, Consiliul Europei și Ambasada Marii Britanii la Chișinău) o analiză a partidului privind cele două rapoarte emise până acum de asociație privind monitorizarea alegerilor parlamentare din 2019. 

 

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.