O persoană poate fi discriminată nu doar prin acțiune directă, dar și prin ignorarea unor cerințe sau necesități pe care le are. Iar discriminarea indirectă este la fel de condamnabilă. „Prin discriminarea indirectă înțelegem aplicarea unor reguli sau a unor practici tuturor, fără deosebire, dar atunci când ele sunt puse în aplicare, dezavantajează persoana sau grupul”, precizează Ludmila Balan, expertă în cadrul proiectului social „Diversitatea și șansele egale”, implementat de Asociația obștească „Ab initio – pentru o societate prosperă”.
Discriminarea indirectă este deseori confirmată de date statistice care demonstrează un efect disproporționat. Un cod vestimentar în cadrul unei companii, care solicită tuturor să se îmbrace într-un anumit fel, poate exclude o persoană sau un grup de persoane care, de exemplu, fiind de o anumită religie, nu vor putea să se conformeze, a exemplificat Ludmila Balan în cadrul unei conferințe de presă la IPN.
Pentru constatarea unui tratament discriminatoriu se iau în considerare patru condiții de bază – deosebire, restricții, limitare și excludere, aplicate unei persoane, unor persoane sau unui grup de persoane în comparație cu alte persoane sau grupuri de persoane. „Astăzi noi dispunem de mecanismele necesare pentru ca să protejăm drepturile și interesele persoanelor care sunt discriminate. Prevederi, reglementări sunt inserate și în Codul Muncii, în Codul Electoral, în Codul Penal, în Codul Contravențional și în Codul Educației. Dar esențială este legea nr. 121 (Legea cu privire la asigurarea egalității, adoptată în anul 2012, n.r.), care expres prevede care criterii sunt protejate și care sunt etapele pe care poate să le parcurgă petiționarul, atât judiciare, cât și extrajudiciare”, a menționat Ludmila Balan.
Un aspect al protecției drepturilor omului vizează și asigurarea egalității de șanse și de tratament tuturor persoanelor. „Chiar Constituția Republicii Moldova, act fundamental, la articolul 1 stipulează că Republica Moldova este un stat de drept, democratic, în care demnitatea omului, drepturile, libertățile, libera dezvoltare a personalității umane, dreptatea și pluralismul politic reprezintă valori supreme și acestea sunt garantate”, a specificat Ludmila Balan. Experta a concretizat că articolul 16 din Constituție aduce claritate în ceea ce privește garantarea dreptului la egalitate. În el se menționează că toți cetățenii Republicii Moldova sunt egali în fața legii și autorităților publice, fără deosebire de „rasă, naționalitate, origine etnică, limbă, religie, sex, apartenență politică, avere sau origine socială”. Scopul Legii cu privire la asigurarea egalității, adoptată în 2012, este să combată discriminarea, să asigure egalitatea tuturor persoanelor aflate pe teritoriul Republicii Moldova.
Proiectului social „Diversitatea și șansele egale” are menirea să consolideze mecanismele anti discriminare din Moldova prin implicarea societății civile. Este prevăzut pentru o perioadă de un an, începând cu luna mai 2021. „Scopul și obiectivele proiectului sunt facilitarea accesului victimelor discriminării la asistență juridică pentru revendicarea drepturilor lezate și creșterea gradului de conștientizare a societății civile față de fenomenul discriminării”, a menționat Simion Polișciuc, manager de proiect. Grupul țintă alproiectului sunt persoanele discriminate pe criteriul de boală (HIV SIDA), etnice, gen, religie, dezabilități, apartenență sexuală sau vârstă.