Directorul unei școli pentru copii cu dizabilități, condamnat la închisoare pentru tortură

Directorul unei școli auxiliare pentru copii cu dizabilități a fost condamnat la 8 ani de închisoare pentru că pe parcursul unei perioade îndelungate, aflându-se sub influența alcoolului, abuza fizic elevii din instituție. Sentința a fost obținută la Curtea de Apel Bălți după ce prima instanță îl achitase, iar procurorii au contestat hotărârea, transmite IPN.

Potrivit Procuraturii Generale, în anul 2014, inculpatul i-a aplicat repetate lovituri unui minor în vârstă de 17 ani. Deseori, pentru a-i înjosi demnitatea îl punea să execute sarcini degradante.

O altă minoră, în vârstă de 17 ani, a fost agresată fizic, iar pentru a-i înjosi demnitatea copilei care suferea de viroză, a forțat-o să mănânce zece cepe. Același inculpat, la începutul lunii ianuarie 2015, fiind beat, a lovit un alt minor de câteva ori cu palma peste față, apoi l-a îmbrâncit.

Astfel, inculpatului i-a fost incriminată comiterea torturii și a tratamentului inuman sau degradant. Este vorba despre cauzarea intenționată a unei dureri sau suferințe fizice ori psihice cu scopul de a pedepsi sau intimida victimele, de către o persoană publică, săvârșită cu bună știință asupra a mai mulți minori, profitând de starea de neputință a acestora cauzată de dizabilitatea psihică.

Prin sentința Judecătoriei Edineț, sediul Ocnița din 1 martie 2022, inculpatul a fost achitat, pe motivul că nu s-a constatat existența faptei infracțiunii. Urmare a apelului depus de procurori, prin decizia Colegiului penal al Curții de Apel Bălți, recent inculpatul a fost recunoscut vinovat de comiterea infracțiunii. El a fost condamnat la 8 ani de închisoare, cu executarea pedepsei în penitenciar de tip închis. La fel, el a fost privat de dreptul de a desfășura activitate didactică pe un termen de 10 ani.

S-a dispus luarea imediată a inculpatului sub arest din sala de ședință.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.

IPN LIVE