Directorul Serviciului Vamal, Igor Talmazan, și-a anunțat demisia. Acesta a declarat că și-a dat demisia de onoare după ce la Postul Vamal Aeroport au fost documentați șapte inspectori vamali bănuiți pentru fapte de corupție, transmite IPN.
Igor Talmazan a declarat că își dorește un Serviciu Vamal modern, care gestionează eficient, profesionist și responsabil domeniul vamal, care combate fraudele și contribuie la securitatea economică a țării, un serviciu în care să activeze un corp de funcționari vamali integri, ce respectă cu strictețe normele Codului deontologic.
Potrivit lui, chiar dacă împreună cu echipa a avut mai multe reușite, mai este mult de lucru în domeniul integrității instituționale și eticii profesionale. Ultimul caz, în care au fost documentați la Postul Vamal Aeroport șapte inspectori vamali bănuiți pentru fapte de corupție, arată că mai este nevoie de multe eforturi.
„În calitate de conducător, sunt responsabil de buna administrare a Serviciului Vamal și îmi asum atât reușitele, dar mai ales eșecurile din perioada în care am condus Serviciul Vamal și consider că, în calitate de conducător al instituției, este necesar să-mi depun în semn de onoare demisia și să mă retrag din funcția de director al Serviciului Vamal”, a declarat Igor Talmazan, potrivit unui comunicat de presă al Serviciului Vamal.
Igor Talmazan mai spune că lupta împotriva corupției este un efort de lungă durată și crede că este nevoie de o energie nouă pentru a accelera și a duce la capăt această misiune, iar noul conducător trebuie să pună accent sporit pe domeniul integrității instituționale.
Igor Talmazan a deținut funcția de director al Serviciului Vamal în perioada septembrie 2021 – noiembrie 2022, fiind numit din nou în funcție la data de 20 februarie 2023.