Directorul Regiei Autosalubritate, suspendat din funcție

Directorul Regiei Autosalubritate, Eugeniu Axentiev, a fost suspendat din funcție. O dispoziție în acest sens a fost semnată de primarul capitalei, Ion Ceban, transmite IPN.

Potrivit dispoziției, se suspendă contractul de individual de muncă din 20 februarie 2018, începând cu ziua de astăzi, 8 august, pe perioada desfășurării anchetei de serviciu de către grupul de lucru. Pe perioada suspendării, atribuțiile de director urmează să fie exercitate de către adjunctul Regiei, Dumitru Vulpe.

Anterior, primarul anunța că Eugeniu Axentiev riscă să fie demis după ce a făcut cunoştinţă cu mai multe rapoarte interne de la Serviciul Protecție Internă și Anticorupție şi Inspectoratul General pentru Situații de Urgență despre cele întâmplate la Poligonul de deșeuri de la Țânțăreni. Edilul a cerut și o anchetă de serviciu privind elucidarea cauzelor ce au adus la apariția incendiului și aprecierea acțiunilor întreprinse sau inacțiunilor factorilor de decizie responsabili de gestionarea poligonului.

Contactat de IPN pentru o reacție, Eugeniu Axentiev nu a răspuns la telefon.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.