Directorul operaţiuni al Băncii Mondiale, Graeme Wheeler, va vizita R. Moldova în perioada 7-10 decembrie
Directorul operaţiuni al Băncii Mondiale (BM), Graeme Wheeler, va vizita R. Moldova în perioada 7-10 decembrie. Această primă vizită are ca scop familiarizarea din prima sursă cu provocările dezvoltării, cu care se confruntă RM, şi cu acţiunile întreprinse pentru a le face faţă.
Vizita are loc cu câteva zile înainte de şedinţa Grupului consultativ pentru Moldova, planificată pentru 12 decembrie la Bruxelles, la care Wheeler va conduce Delegaţia Grupului BM.
Discuţiile cu autorităţile moldovene se vor axa pe eforturile depuse de R. Moldova pentru implementarea reformelor în vederea reducerii sărăciei şi promovarea creşteri economice, în conformitate cu prevederile din SCERS şi din Planul de acţiuni UE-RM. De asemenea, oficialul „va lua act” de acţiunile întreprinse pentru abordarea şocurilor externe recente legate de preţuri, care ameninţă progresul în ceea ce priveşte reducerea sărăciei şi creşterea economică.
Oficialul va vizita câteva proiecte finanţate de BM, va face un schimb de opinii cu autorităţile şi cu alte părţi interesate asupra căilor prin care asistenţa de mai departe a BM ar putea să atingă un impact şi mai mare în procesul de dezvoltare.
La Chişinău, Wheeler se va întâlni cu şeful statului, spicherul, prim-ministrul şi cu alte oficialităţi de la Guvern, lideri ai fracţiunilor parlamentare, donatori, reprezentanţi ai societăţii civile şi ai comunităţii de afaceri. Pe durata vizitei, Wheeler va fi însoţit de Paul Bermingham, director regional al BM pentru Ucraina, Belarus şi RM, şi de Edward Brown, director de ţară pentru R. Moldova.
Graeme Wheeler este specialist în aspectele de management inerente operaţiunilor trezoreriale, activelor de stat şi gestiunii datoriilor. Wheeler a fost numit director operaţiuni al BM în aprilie 2006. Din iulie 2001 a deţinut funcţia de vicepreşedinte şi trezorier al Băncii Mondiale.