Republica Moldova are un acord cu Fondul Monetar Internațional în valoare totală de 800 de milioane de dolari. Banii vor contribui la dezvoltarea țării și ridicarea nivelului de trai al cetățenilor. O spune directorul Departamentului European al FMI, Alfred Kammer, la finalul vizitei sale oficiale la Chișinău, care a avut loc în perioada 8-10 martie. Potrivit oficialului, experții FMI încurajează autoritățile de la Chișinău să creeze un mediu sigur pentru sectorul privat, fapt ce va contribui la extinderea investițiilor în Republica Moldova, notează IPN.
Directorul Departamentului European al FMI anticipează că Republica Moldova va depăși în curând consecințele războiului și șantajului energetic care au generat o inflație record pentru țară. Potrivit oficialului, politicile BNM de stopare a ritmului inflației au dat roade.
„Vedem o reducere substanțială a creșterii economice în Europa. Mai vedem că Moldova va ieși din această criză anul viitor, probabil, un pic mai devreme decât restul Europei, pentru că Moldova a fost afectată de inflație mai devreme decât restul Europei. BNM a luat măsuri de politici mai devreme decât Băncile Centrale din restul Europei pentru a potoli inflația. Vedem acum că inflația de bază scade ușor”, a spus Alfred Kammer în cadrul unui interviu difuzat la RliveTV.
Directorul Departamentului European al FMI a salutat reformele demarate de Guvernul de la Chișinău în vederea sprijinirii mediului de afaceri. Oficialul încurajează autoritățile Republicii Moldova să sprijine investițiile și să ofere sectorului privat un cadru legal și un mediu prielnic dezvoltării afacerilor.
„Moldova are un program de reformă foarte ambițios care este susținut de noi. A făcut progrese substanțiale în implementarea acestui program. Anul trecut am susținut Guvernul în răspunsul la criză, inițial în pandemie, apoi pe partea de securitate energetică. Cred că am avut un mare succes împreună în a ajuta populația Moldovei. În același timp, reformele structurale, pe termen lung, care vor contribui la creșterea nivelului de trai al populației, au avansat. Ne-am concentrat, împreună cu Guvernul pe reforma întreprinderilor de stat, pe eforturile anticorupție, guvernanța fiscală și financiară. Avem un parteneriat puternic cu Moldova pentru a contribui la avansarea reformelor. Ne dorim că creăm un mediu pentru ca sectorul privat să fie, cu adevărat, motorul creșterii economice. Reformele vor contribui la asigurarea certitudinii și încrederii de care are nevoie mediul privat pentru a face investiții pe termen lung”, a mai spus oficialul.
Alfred Kammer a accentuat că prezența unui acord cu FMI induce celorlalți parteneri financiari un sentiment de certitudine și-i determină să ofere fonduri Guvernului Republicii Moldova pentru a avansa în dezvoltarea și modernizarea țării.
„Am oferit Moldovei 235 de milioane de dolari în ceea ce privește răspunsul la pandemie, ulterior în 2021 am pus la dispoziție lichidități de 236 milioane de dolari, acum avem un program în vigoare pe 4 ani care are un pachet de finanțare de 800 milioane de dolari. Cred că aceste angajamente financiare sunt importante pentru eforturile de gestionare a crizelor și eforturile de dezvoltare. Guvernul a utilizat eficient aceste fonduri. Noi suntem pe post de catalizatori, pentru a-i determina pe alți donatori să vină. Numai în 2022 peste 400 milioane de dolari au fost oferiți de alți donatori care au sprijinit Guvernul și poporul Republicii Moldova”, a mai spus Alfred Kammer.