Directorul de imagine al filmului premiant al Festivalului de la Cannes este un basarabean

Operatorul care a semnat imaginea filmului „4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile” în regia lui Cristian Mungiu, premiat cu Palme d’Or la cea de-a 60-a ediţie a Festivalului de la Cannes, este basarabeanul Oleg Mutu. Stabilit la Bucureşti de mai mulţi ani, Mutu a reuşit să semneze imaginea pentru câteva dintre cele mai reprezentative filme ale noului val românesc, printre care şi „Moartea Domnului Lăzărescu” de Cristi Puiu, care de asemenea a fost premiat la Cannes, în 2005, la secţiunea „Un Certain Regard”. Potrivit presei româneşti, Oleg Mutu este unul dintre apreciaţii operatori europeni. Semnează imaginea la „Un cartuş de Kent şi un pachet de cafea” de Cristi Puiu, „Ursul de Aur” pentru scurt-metraj, (Berlin, 2004), colaborează cu Cristian Mungiu, Cristi Puiu, Alexandru Solomon, Andrei Blaier, Hanno Hofer, Bruno Coppola (filmul acestuia, Stuff that Bear, i-a adus Premiul pentru imagine la Festivalul de la Indianopolis, în 2004), cu George Adamescu. S-a născut la 22 iulie 1972, la Chişinău, a studiat într-o şcoală cu profil de fizică şi matematică, între 1994-1996 e cameraman pentru BBC School of Jurnalism, Bucureşti. Din 1996, e operator la Departamentul Ştiri Sportive al Pro TV (acumulând astfel o experienţă spectaculoasă – a filmat, în ‘98, meciurile pentru World Cup, Franţa; în 1996, înscrie la activ Camel Trophy Expedition în America de Sud (Argentina, Chile), în ‘99 – Annual Auto Exhibition Detroit); realizează clipuri video muzicale (pentru Mircea Vintilă, Pepe, Non Stop etc.), semnează imaginea la spoturi comerciale şi publicitare, documentare şi mici filme de ficţiune –de ex. „Românii în Siberia”, ’96. Într-un interviu acordat BBC la Cannes, Oleg Mutu mărturiseşte formula care îl face să fie solicitat pentru a asigura imaginea celor mai importante filme româneşti ale momentului. "Orice festival, nemaivorbind de Cannes, îţi deschide tot felul de porţi. Depinde de felul cum gestionezi toate lucrurile astea şi ce vrei să faci”, conchide operatorul originar din R. Moldova.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.