Directorul CNA a dimisionat

Iulian Rusu a dimisionat din funcția de director al Centrului Național Anticorupție. Despre aceasta a anunțat președintele Parlamentului, Igor Grosu, transmite IPN.

„Am luat act de cererea de demisie a directorului CNA, Iulian Rusu, care a parvenit astăzi în adresa mea. Îi mulțumim dlui Rusu pentru efort”, a declarat șeful legislativului.

Potrivit lui, în timpul apropiat va fi înaintată propunerea pentru a numi un nou director al CNA. „Așteptările Parlamentului și ale întregii societăți de la CNA sunt foarte clare – creșterea vitezei cu care sunt investigate actele de corupție, stoparea fluxurilor financiare ilegale, asigurarea integrității instituției prin accelerarea reformării Centrului Național Anticorupție și curățării instituției de practici și personaje nocive”, a mai spus Igor Grosu.

Iulian Rusu a fost numit director la CNA de Parlament în februarie 2022. Urma să exercite un mandat de 5 ani.

Anterior în spațiul public au apărut informații precum că între CNA și Procuratura Anticorupție ar exista disensiuni. La mijlocul lunii septembrie, Iulian Rusu preciza acestea au fost depășite, iar relațiile dintre cele două instituții au fost restabilite. La aproximativ o săptămână, Procuratura Anticorupție a anunțat că a inițiat un proces penal „pe faptul pretinselor acțiuni ilegale” ale unor angajați ai Centrului Național Anticorupție, responsabili de acumularea, analiza și furnizarea informației către Comisia de Pre-vetting, în privința candidatului la funcția de membru al Consiliului Superior al Magistraturii, Iulian Muntean.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.