Centrul de Tehnologii Informaționale în Finanțe (CTIF) invită managerii liceelor și gimnaziilor să participe la unul din două cursuri de instruire la distanță cu tema: „Managementul financiar pentru directorii de școală” ce vor fi organizate de CTIF în perioadele 10 - 12 iunie și 29 iunie – 1 iulie curent.
Cursurile au o durată de trei zile fiecare, 12 ore de studii și vor fi desfășurate online între orele 9.00 și 13.00. Instruirile se vor derula, în regim de videoconferință, pe platforma Zoom.
Obiectivul de bază al instruirilor este dezvoltarea cunoștințelor teoretice și practice în domeniul managementului financiar al instituției de învățământ, inclusiv în ceea ce privește organizarea procesului de planificare bugetară, elaborarea proiectelor de buget ale instituțiilor de învățământ și aplicarea modulelor de planificare bugetară ale Sistemului Informațional de Gestionare a Finanțelor Publice (SIGFP), administrat de CTIF.
La instruiri vor fi prezentate cadrul normativ și instrucțiunile aferente procesului bugetar, planificării bugetului instituției de învățământ și redistribuirii acestuia, efectuate exerciții practice legate de utilizarea modulelor de planificare bugetară ale SIGFP. Agenda cursului de instruire poate fi consultată aici ( https://ctif.gov.md/sites/default/files/inline-files/agenda%20managementul%20financiar%20directori%20ajustat.pdf)
Managerii școlari care doresc să participe la instruiri urmează să se înscrie în prealabil, accesând link-ul https://docs.google.com/forms/d/1yzRoF7OQWI7km5VDFr8bvr1l_Zhta8sQHnHSsbNcKxQ/edit sau http://cursuri.ctif.md. Mai multe informații despre condițiile de participare la cursurile respective pot fi obținute la Centrul de instruire în finanțe al CTIF, tel: 022 822-032, 068669942.
Instruirile cu genericul „Managementul financiar pentru directorii de școală” au fost lansate, în premieră, de către CTIF în luna mai. La primul curs de instruire au participat 22 de directori de licee și gimnazii din 13 raioane ale republicii și din mun. Chișinău.
Majoritatea participanților la primul curs au salutat lansarea procesului de formare financiară a managerilor școlari și au apreciat oportunitatea și utilitatea acestuia pentru activitatea lor cotidiană. O pate din directori au recomandat colegilor săi din alte instituții de învățământ să se includă în acest proces de formare financiară, inițiat de CTIF, pentru a-și ajusta cunoștințele și abilitățile de management financiar la cerințele timpului.
Serviciul de presă al CTIF
4 iunie 2020
---------
DISCLAIMER: Autorii comunicatelor – nu agenția de presă IPN – poartă responsabilitate exclusivă pentru corectitudinea și esența conținutului comunicatului, prezentat spre publicare și/sau distribuire