Director de școală auto, condamnat la trei ani de închisoare

Directorul unei școli auto din Bălți a fost condamnat la trei ani de închisoare, cu privarea de dreptul de a ocupa funcții în cadrul instituțiilor de învățământ timp de patru ani. Bărbatul a fost găsit vinovat de trafic de influență, fiind luat sub strajă din sala de judecată, transmite IPN.

Potrivit unui comunicat de presă al Procuraturii Generale, concomitent a fost dispusă încasarea de la inculpat a 27 de mii de lei – sumă transmisă acestuia pentru săvârșirea infracţiunii. De asemenea, instanța de judecată a menţinut sechestrul aplicat asupra bunurilor imobile ce-i aparțin inculpatului, în scopul garantării executării confiscării speciale.

Procurorii au demonstrat că inculpatul a pretins şi primit de la o persoană 27 de mii de lei, susținând că poate influența persoane publice din cadrul Secţiei Înmatriculare a Transportului şi Calificarea Conducătorilor Auto Bălți a Întreprinderii de Stat „CRIS „Registru” ca să ia examenul pentru obținerea permisului de conducere de categoriile „D” și „E”. Inculpatul nu este la prima abatere, acesta fiind anterior condamnat pentru acţiuni similare la o pedeapsă non-privativă de libertate.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.