Directoarea grădiniței în care au fost semnalate cazuri de abuz verbal al cadrelor didactice în raport cu copiii va fi sancționată disciplinar. Măsura urmează să fie dispusă de către Direcţia generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, la sugestia grupului intersectorial de lucru creat pentru a cerceta situația, transmite IPN.
Cazul a ajuns în atenția premierului Pavel Filip pe 1 iunie, după ce un părinte a făcut publică o înregistrare în care educatoarea strigă la copii. Premierul a solicitat o anchetă în acest sens. Membrii grupului de lucru creat au comunicat cu directoarea grădiniței, cu educatorii, precum şi cu părinţii, iar astăzi și-a prezentat concluziile evaluării.
Astfel, cazuri de abuz verbal în raport cu copiii au fost confirmate atât de educatoare, cât şi de copii. De asemenea, s-a constatat că educatoarea şi ajutorul de educatoare au depus cerere de demisie încă pe 31 mai curent.
Ca urmare a incidentului semnalat, la indicația premierului a fost lansată elaborarea procedurii de organizare a evaluării la scară națională a tratamentului copiilor în instituțiile de educație timpurie.