Direcția negocierilor pe subiectul gestionării Nistrului a fost clar definită, declarație

Platforma Națională a Forumului Societății Civile din cadrul Parteneriatului Estic consideră că, prin declarațiile după vizita oficială a președintelui Maia Sandu în Ucraina, direcția negocierilor bilaterale pe subiectul gestionării apelor fluviului Nistru a fost clar definită – în sensul utilizării durabile a resurselor de apă, și nu pe direcția exploatării maxime cu perspective pe termen scurt.

Într-o conferință de presă la IPN, Lilia Curchi, coordonatoare locală a Grupului de Lucru „Mediul, schimbările climatice și securitatea energetică”, din cadrul Platformei Naționale, a declarat că protecția fluviului Nistru este un subiect de importanță europeană și ține de securitatea ecologică regională, deoarece deservește cu apă peste 8 milioane de oameni din Ucraina și Moldova. Potrivit ei, cunoscând că echipele guvernamentale ale ambelor state negociază de mai mulți ani un acord bilateral privind funcționarea nodului hidroenergetic nistrean, organizațiile semnatare ale acestei declarații vin cu mai multe solicitări.

Iuliana Cantaragiu, directoare adjunctă a Centrului Național de Mediu, spune că negocierea proiectului Acordului privind asigurarea funcționării nodului hidroenergetic Nistrean necesită a fi continuată din perspectiva protecției fluviului Nistru în aval de acest complex hidroenergetic și nu din perspectiva producerii energiei electrice. Operarea hidrocentralelor construite deja trebuie să fie permisă doar în parametrii condițiilor de funcționare a ecosistemelor fluviului Nistru.

Un subiect care se discută de mai mulți ani este darea în concesiune a circa 19 hectare din malul Nistrului, de pe teritoriul Republicii Moldova, care se află în amonte de barajul Naslavcea-Nahoreanîi. Din punctul de vedere al Iulianei Cantaragiu, nu trebuie să fie permis acest lucru. Intenția de a construi adițional trei turbine, înseamnă mai multă apă captată în complex și mai puțină apă pentru fluvial Nistru în aval de acel baraj.

Ilia Trombițki, directorul executiv al Asociației Internaționale a Păstrătorilor Râului Eco-TIRAS, consideră că e nevoie ca Ucraina să schimbe principiul de funcționare a centralei hidroenergetice de la Novodnestrovsck (Centrala I), evacuând apă de suprafață, și nu de adâncime. De asemenea, e necesar de garantat scurgerea continuă a apei la Naslavcea pentru asigurarea debitului permanent al Nistrului, fără întreruperi pe parcursul zilei sau nopții. Acest lucru poate avea loc dacă în acordul negociat vor fi scrise clar obligațiile Ucrainei în privința păstrării nivelului apei în permanență, și pe parcursul zilei, și pe parcursul nopții. Aceste principii de funcționare a complexului hidroenergetic nistrean, consideră Ilia Trombițki, sunt fundamentale pentru viața ecosistemelor fluviului Nistru în aval de barajul Naslavcea-Nahoreanîi și asigurarea serviciilor ecosistemice. Totodată, el speră că în cadrul grupului de negocieri vor incluși specialiști din Moldova pentru a discuta toate aspectele cu partea ucraineană.

Alecu Reniță, membru al Grupului de lucru nr. 3 al Platformei Naționale, spune că strategia din 2016 a Ucrainei, în care a inclus și bazinul hidrografic al Nistrului, și cele șase baraje pe Nistrul de Sus, în Ucraina, a trezit o sumedenie de neliniști. Și așa problema Nistrului a intrat în agenda ambelor state. Potrivit lui, internaționalizarea subiectului dă o încredere că nu vor câștiga niște grupuri oligarhice, care pun în prim plan alte interese decât ale cetățenilor. Potrivit lui Alecu Reniță, este necesară elaborarea în comun a unei Strategii de Protecție a Fluviului Nistru, de către ambele state. Aceasta ar contribui în mod decisiv la reconstrucția ecologică a afluenților și ecosistemelor distruse sau degradate, ar încuraja extinderea ariilor protejate și includerea lor într-un Parc Național Transfrontalier și ar favoriza un program european de reîmpădurire a Munților Carpați, ca principalul furnizor de resurse acvatice pentru tot bazinul hidrografic al Nistrului.

Platforma Națională a Forumului Societății Civile din cadrul Parteneriatului Estic întrunește 95 de organizații membre, 7 fiind organizații umbrele pentru alte 225 de organizații.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.