Moldova și Ucraina vor recunoaște reciproce diplomele de studii și titlurile științifice. Un acord bilateral în acest sens a fost aprobat azi de Guvern, transmite IPN.
Potrivit Ministerului Educației și Cercetării, tratatul stabilește tipurile de acte, de la toate nivelurile educaționale, care vor fi recunoscute reciproc. Acestea includ documentele emise de la finalizarea studiilor în învățământul general și până la titlurile științifice. Astfel, se pune accent pe întărirea colaborării educaționale între Moldova și Ucraina.
De asemenea, acordul permite recunoașterea gradelor și titlurilor didactice obținute de personalul din învățământul general și profesional-tehnic.
„Hotărârea va încuraja mobilitatea profesională între Moldova și Ucraina, cu accent pe sprijinirea procesului educațional pentru copiii refugiați din țara vecină. Acordul va facilita și integrarea profesorilor ucraineni pe piața muncii din Moldova”, precizează MEC.