Diplomația Republicii Moldova trebuie să lucreze pentru detașarea țării de imaginea unui stat ex-sovietic, altfel spus cu o identitate în tranziție, și să se afirme ca un stat ce aparține civilizației occidentale, parte a familiei europene. Diplomația trebuie să mențină o imagine bună țării în statele lumii, să fie dinamică, axată pe rezultate și să prezinte realitățile interne din perspectiva statului de drept, a legislației și interesului național. Declarația aparține ministrului afacerilor externe și integrării europene, Tudor Ulianovschi, făcută la Reuniunea anuală a diplomației moldovenești, organizată de MAEIE, în perioada 9 – 11 iulie, anul curent, transmite IPN.
Referindu-se la problematica integrării europene ca un accent principal al politicii externe, ministrul a menționat că acesta constituie un „fir roșu” al politicii interne și externe a Republicii Moldova. Avansarea pe calea integrării europene nu se poate face în condițiile unui deficit de încredere, fiind o situație care trebuie schimbată, iar această schimbare nu se poate face doar la Bruxelles, consideră ministrul. De aceea, în capitalele statelor membre, ambasadorii trebuie să desfășoare o activitate prodigioasă, printr-un contact punctual, permanent și coordonat cu exponenții puterii și factorii de influență din țările de acreditare din spațiul european. Tudor Ulianovschi s-a referit și la problematica diplomației economice, accentuând că fiecare misiune diplomatică ar trebui să-și fixeze obiective clare privind promovarea comerțului, atragerea investițiilor și să-și elaboreze o agendă comercial-economică concretă, cu obiective pe termen scurt, mediu și lung.
Vorbind despre problematica reintegrării țării, ministrul a menționat că în dialogul cu factorii de decizie din țările de acreditare, precum și cu corpul diplomatic acreditat în aceste țări, trebuie consolidată convingerea că soluționarea problemei transnistrene va fi realizată exclusiv prin mijloace politice pașnice, pe calea negocierilor, iar statul moldovenesc reintegrat trebuie să fie unul viabil și funcțional, având drept opțiune strategică pentru politica sa externă, principiul neutralității și obiectivul integrării europene consfințite în Constituție. În contextul rezoluției ONU privind retragerea trupelor ruse de pe teritoriul Republicii Moldova, din 22 iunie, ministrul s-a declarat convins că eliminarea factorului militar și de forță ar aduce doar beneficii în reglementarea politică a conflictului și promovarea măsurilor de consolidare a încrederii între ambele maluri ale Nistrului.
Șeful MAEIE susține că Moldova fiind o țară neutră, singura protecție de care poate beneficia în rezolvarea problemei securității internaționale, este respectarea dreptului internațional și consolidarea pe criteriile Cartei ONU. „Trebuie să ne pronunțăm foarte clar pentru intangibilitatea dreptului internațional și contra unei ordini mondiale cu sfere de influență partajate”. Totodată, pentru a-și consolida propria securitate, Moldova ar trebui să colaboreze mai intens cu NATO, trecând la un stadiu mult mai avansat, care nu ar contraveni politicii sale de neutralitate.
Vorbind despre activitatea fiecărei misiuni diplomatice, Tudor Ulianovschi, a menționat că relațiile cu România și Ucraina sunt de o prioritate absolută pentru atingerea obiectivelor naționale strategice pe plan extern, România fiind în mod natural aliatul cel mai fiabil al țării în integrarea europeană, iar Ucraina este angajată într-o cooperare benefică privind controlul frontierei și soluționarea conflictului transnistrean. Ministrul susține că dialogul Strategic Republica Moldova – SUA trebuie în continuare materializat la justa valoare, iar relațiile cu Federația Rusă, trebuie să revină pe un făgaș normal, lucru care trebuie să se producă în albia fireasca a respectului față de principiile dreptului internațional, al Cartei ONU și al acceptului opțiunilor noastre strategice în calitate de actor al scenei internaționale. În cadrul CSI, Moldova se axează pe cooperarea economică și trebuie să opteze pentru depolitizarea acestei cooperări. Ministrul a menționat că volumul comerțului cu CSI este în continuă scădere, fapt care implică o nouă examinare a relațiilor cu CSI pe viitor.
În plan multilateral, Republica Moldova trebuie să-și definească clar obiectivele de țară. ONU, OSCE, UNESCO, OIF, formatele de cooperare multilaterală regională, GUAM-ul, trebuie să devină tribune permanente cu mare vizibilitate pentru repoziționarea Republicii Moldova în sistemul global și regional de valori, a mai spus Tudor Ulianovschi.
Reuniunea anuală a diplomației moldovenești, care este organizată după o pauză de 6 ani, are drept scop examinarea chestiunilor legate de activitatea misiunilor diplomatice și sporirii eficienței acestora, realizării politicii externe și stabilirii unor noi sarcini și priorități pe termen scurt și mediu.