Din toamnă va fi instituit un nou tip de ajutor social
Începând cu 1 septembrie 2008, se preconizează instituirea unei prestaţii noi de asistenţă socială, finanţată din bugetul de stat. Ajutorul social se va acorda, în anumite condiţii, familiilor în dificultate, care nu se pot descurca pe cont propriu, transmite Info-Prim Neo.
Gradul de necesitate al familiei va fi evaluat în baza unor indicatori de bunăstare, care vor fi aprobaţi de către Guvern, se menţionează într-un comunicat al Preşedinţiei. Cuantumul ajutorului social va varia pentru fiecare familie în parte şi va constitui diferenţa dintre venitul lunar mediu garantat al familiei şi venitul global al familiei, care urmează să fie evaluat.
Conform estimărilor, de noua prestaţie de asistenţă socială vor beneficia suplimentar aproximativ 70 mii de familii sau 250 mii de persoane. Odată cu introducerea ajutorului social din sistemul de asistenţă socială nu vor fi excluşi actualii beneficiari de prestaţii sociale, inclusiv beneficiarii de compensaţii nominative.