Din poarta cimitirului direct la spital

O locuitoare a capitalei a ajuns la spital cu fractura oaselor piciorului după ce a nimerit cu acesta sub roata unui taximetru. Cazul s-a petrecut, luni, în apropierea porţii centrale a cimitirului “Sfântul Lazăr”. Medicul-coordonator al Serviciului de Urgenţă din capitală, Maria Şamatailo, a comunicat pentru Info-Prim Neo, că protagonista incidentului este o femeie, de 52 de ani, care a suferit fractura oaselor după ca a fost călcată pe picior de un taxi 1447. Femeia a ajuns la spital. Tot luni, ambulanţele care făceau serviciul în cimitirul “Sfântul Lazăr” au acordat ajutor la alţi 22 de oameni, înregistrând un caz de apendicită acută, o radiculită, mai multe cazuri de hipertensiune, intoxicaţii cu alcool şi chiar două cazuri de dureri de dinţi. Şase dintre cei care au solicitat ajutorul medicilor de pe ambulanţă, au fost spitalizaţi. Echipajele de pe ambulanţele care au făcut, duminică, serviviul în acest cimitir, au înregistrat 21 de adresări, inclusiv una gravă. Un bărbat a căzut într-o groapă proaspăt săpată, cauzându-şi traumă cranio-cerebrală, hematom şi sindrom convulsiv, fiind transportat de urgenţă la spital. În aceeaşi zi, au fost înregistrate cazuri de intoxicaţii cu alcool, o pancreatită acută, hipertensiuni. Şapte oameni au fost spitalizaţi. La Cimitirul Central de pe str. Armenească, în două zile, nu a fost nici un apel după ajutor la medicii de pe ambulanţa care făcea serviciul pe teritoriul cimitirului. O ceartă familială, alimentată cu aburi de alcool, a determinat o femeie să-i provoace în regiunea epigastrică o rană înţepată de cuţit soţului ei, de 32 de ani. Bărbatul a fost internat la spital, dar la scurt timp a fugit acasă. Fiind în stare avansată de ebrietate, o femeie, de 40 de ani, a decis să-şi ia zilele prin administrare de medicamente. Ea a fost internată la spitalul „Sfânta Treime”, unde trece un curs de dezintoxicare. Luni ziua şi în noaptea spre marţi, echipajele de pe ambulanţe au raportat acordarea ajutorului în 799 de cazuri, inclusiv 76 cazuri de viroze acute, 11 pneumonii, 54 cazuri de traumatisme, 6 ictusuri cerebrale şi 12 naşteri.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.