Din octombrie, se simplifică procedura de examinare medicală pentru obținerea permiselor

Începând cu data de 1 octombrie, examinarea șoferilor și a candidaților pentru obținerea permiselor va fi efectuată de către medicul de familie, la cererea solicitantului. Informația privind problemele de sănătate mintală sau cele legate de consumul de droguri și alcool va fi furnizată medicilor de familie de Centrele comunitare de sănătate mintală și Dispensarul Republican de Narcologie, în baza solicitării acestuia, în termen maxim de 3 zile lucrătoare, transmite IPN.

Normele privind examinarea medicală a conducătorilor de vehicule și a candidaților pentru obținerea permisului de conducere au fost modificate la inițiativa Ministerului Sănătății. Autoritățile precizează că modificările operate au drept scop simplificarea procedurii privind examinarea medicală a conducătorilor de vehicule și a candidaților pentru obținerea permiselor de conducere din grupa I, categoria AM, A1, A2, A, B1, B, șoferi amatori.

Totodată, ordinul stipulează că, în cazul în care medicul de familie constată că solicitantul suferă sau se află sub supraveghere medicală pentru una sau mau multe afecțiuni sau constată riscuri și pericole care pot apărea în timpul conducerii vehiculelor, va cere să fie consultat de Comisia medicală teritorială de examinare a conducătorilor auto, care include specialiști de profil îngust.

În ceea ce privește obținerea permisului de conducere din grupa II profesioniști, examinarea medicală se va realiza în continuare în cadrul comisiilor teritoriale de examinare medicală a conducătorilor auto. În cadrul acestor comisii, vor trece examenul medical și persoanele care nu sunt înregistrate pe lista unui medic de familie.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.