Numărul persoanelor care apelează la serviciile companiilor de taxi a crescut cu aproximativ 48 %, ajungând la sfârşitul lunii septembrie la peste 2,3 mln de călători, potrivit datelor Biroului Naţional de Statistică (BNS). Analistul economic, Veaceslav Ioniţă, expert al Institutului pentru Dezvoltare şi Iniţiative Sociale „Viitorul”, spune că numărul real de călători este, cel puţin, de 7 ori mai mare. Statisticile BNS nu sunt nici pe departe relevante, pentru că se axează pe datele oferite de agenţii economici, care de multe ori sunt denaturate, a declarat expertul pentru Info-Prim Neo. Ioniţă este de părere că unul dintre factorii care au contribuit la majorarea numărului de persoane care optează pentru călătoriile cu taxiul este obligarea operatorilor să utilizeze aparate de casă. Bonurile eliberate clientului îi oferă o încredere mai mare că suma pe care o achită pentru călătorie corespunde cu preţul real. Ina Cerchin, din administraţia serviciul de taxi Danden Grup, a confirmat o uşoară creştere a numărului de clienţi ai companiei, cu aproximativ 10%. Cu 30% a crescut numărul clienţilor “Premier Taxi”, a comunicat Olga Rusu, responsabilă în cadrul firmei. Administraţia operatorului de taxi “Davilar Trans” a declarat că nu a furnizat niciodată BNS date despre numărul clienţilor şi s-a arătat nedumerită de cifrele pe care le vehiculează instituţia. Conform unui studiu publicat de IDIS „Viitorul”, în anul 2007 în capitală existau cca 800 de unităţi de transport certificate pentru prestarea serviciilor de taximetrie, iar alţi, aproximativ 1000 de taximetrişti activează ilicit. Acelaşi studiu mai arată că numărul de pasageri transportaţi cu taxiuri este estimat la cca 16,6 mln anual. În prezent pe piaţa transporturilor în regim de taxi operează în jur de 25 de agenţi economici.