Din dimineaţa de astăzi, 24 iunie, strada Pan Halippa din sectorul Centru al capitalei este închisă pentru circulaţie

Din dimineaţa de astăzi, 24 iunie, strada Pan Halippa din sectorul Centru al capitalei este închisă pentru circulaţie. Potrivit Poliţiei Rutiere Chişinău, ea va fi redeschisă la 26 iunie, la ora 5.30. Făcând referire la datele SA Exdrupo, sursa citată afirmă că în aceste zile vor fi efectuate lucrări de reparaţie a drumului şi schimbare a reţelelor electrice pe tronsonul de la Ministerul Sănătăţii până la str. Alexei Mateevici. Anterior serviciile municipale anunţau despre închiderea acestei străzi pentru o perioadă de 3 luni – de la 01 iunie până la 01 septembrie pentru o reparaţie capitală. Şeful interimar al Direcţiei Construcţii Capitale (DCC), Tudor Gnaciuc, a comunicat pentru Info-Prim Neo că în aceeste 3 luni va fi lărgit tronsonul prin construirea a 6 benzi de circulaţie – trei în direcţia Telecentru şi trei în direcţia Centru - vor fi demolate câteva construcţii auxiliare. În Programul de dezvoltare a municipiului Chişinău, pentru reconstrucţia str. Pan Halippa sunt prevăzute 27 mil. lei, deşi costul estimativ al lucrărilor se ridică la circa 50 mil. lei, a mai spus, anterior, Gnaciuc, precizând că finalizarea reconstrucţiei şi redimensionării tronsonului de la Ministerul Sănătăţii până la str. Mateevici este prevăzută pentru sfârşitul lunii august curent. Poliţia Rutieră atenţionează conducătorii auto că în aceste 2 zile circulaţia se va efectua în ambele sensuri pe şoseaua Hânceşti, unde, sâmbătă dimineaţa, deja au fost înregistrate ambuteiaje. Pentru a le evita, Poliţa Rutieră recomandă şoferilor să găsească alte căi de circulaţie în direcţia Centru şi Telecentru.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.