Din 5 februarie, Ambasada României prestează servicii consulare doar pe bază de programare

De luni, 5 februarie, toate serviciile consulare ale Secției Consulare a Ambasadei României la Chișinău se vor presta numai pe bază de programare. Misiunea diplomatică precizează într-un comunicat de presă că acest lucru se face pentru a veni în sprijinul cetățenilor. Programările se vor obține prin Ghișeul Consular Online, accesând www.econsulat.ro. Prezenta la birourile Consulatului nu va mai fi necesară, transmite IPN.

Ambasada mai informează că pentru depunerea dosarelor de viză rămâne valabilă programarea prin intermediul portalului www.eviza.ro. Programările pentru toate serviciile consulare sunt gratuite. „Această măsură vine în completarea procesului de reformă și vine în sprijinul îmbunătățirii sistemului de programări”, se spune în comunicatul de presă remis de Ambasada României la Chișinău.

Instituția reiterează apelul de a nu solicita serviciile unor persoane sau societăți de consultanță care pretind a fi colaboratori ai oficiilor consulare, deoarece cetățenii pot deveni victime ale înșelăciunii. Misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României din străinătate nu își asumă nicio răspundere pentru plățile și serviciile solicitate sau efectuate în afara acestora.

Ambasada României amintește că din 21 ianuarie este modificată procedura de înscriere și/sau transcriere a certificatelor de naștere și de căsătorie. Astfel cererea de înscriere și/sau transcriere se poate depune doar personal, iar în cazul minorilor – de către titular sau părinte, și nu prin împuternicire, cum a fost până acum, pe bază de procură. Prezenta modificare are rolul de a simplifica procedura de înscriere şi/sau transcriere a actelor de stare civilă și de a scurta timpul de așteptare pentru prelucrarea acestor cereri.

Solicitanții de servicii consulare vor putea depune cererea de transcriere și sau înscriere a actelor de stare civilă menționate la Oficiile de Stare Civilă din cadrul primăriilor tuturor municipiilor – reședință de județ din țară sau ale sectoarelor municipiului București. Persoanele care au avut permis de ședere în România, pot solicita transcrierea acestuia în localitatea unde au fost înscriși ca rezidenți.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.