Din 1 septembrie, procesul de acordare sau redobândire a cetăţeniei române va fi schimbat

Cererile de acordare sau redobândire a cetăţeniei române soluţionate favorabil vor presupune eliberarea cardului de cetăţenie română, începând cu 1 septembrie. Este un document care va fi personalizat de Centrul Naţional Unic de Personalizare a Paşapoartelor Electronice din cadrul Direcţiei Generale de Paşapoarte, transmite IPN cu referință la Digi24.

Potrivit Ministerului Afacerilor Interne de la București, pe 25 iulie a fost publicată în Monitorul Oficial Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului pentru modificarea şi completarea legislației. Actul introduce modificări atât în ceea ce priveşte procesul de acordare sau redobândire a cetăţeniei române, prin creşterea nivelului de securitate a documentelor ce dovedesc această calitate, respectiv prin punerea în circulaţie a cardului de cetăţenie română, cât şi în procesul de soluţionare a cererilor de eliberare a paşapoartelor româneşti.

În ordonanță se menționează că cererile de eliberare a paşapoartelor româneşti cu menţionarea ţării de domiciliu, depuse de persoanele care au dobândit sau redobândit cetăţenia română şi care nu au mai deţinut, ulterior obţinerii cetăţeniei române, un paşaport românesc sau un act de identitate românesc, trebuie să fie însoţite şi de certificatul de cetăţenie, respectiv de cardul de cetăţenie română.

Persoanele cărora, începând cu 1 septembrie 2024, li se va elibera cardul de cetăţenie română şi care vor dori să îşi stabilească domiciliul în străinătate, vor avea obligaţia să solicite, în termen de trei ani de la data dobândirii/redobândirii cetăţeniei române, eliberarea unui paşaport românesc cu menţionarea ţării de domiciliu, precizează MAI.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.