Dimitrie Cantemir – domn al Moldovei cu idei integraţioniste – prezentat într-un album

Victor Ţvircun, doctor habilitat şi secretarul general al Organizaţiei Cooperării Economice a Mării Negre, a scris şi a editat Albumul „Dimitrii Cantemir. Contemporan al veacului luminilor”. Această operă este roada a 35 de ani de activitate ca cercetător, dar şi ca diplomat în Turcia. Autorul albumului a remarcat la prezentarea acestuia că domnitorul Dimitrie Cantemir a fost un integraţionist al epocii în care a locuit, transmite IPN.

Dimitrie Cantemir (1673 - 1723) a fost domn al Moldovei (martie - aprilie 1693 şi 1710 - 1711), autor, cărturar, compozitor, enciclopedist, etnograf, geograf, filozof, istoric, lingvist, muzicolog, om politic şi scriitor. A fost primul român membru al Academiei de Ştiinţe din Berlin.

Victor Ţvircun este istoric „cantemirolog”, cunoscut atât în Republica Moldova, cât şi peste hotare, consacrând subiectului de cercetare 18 monografii, culegeri de studii şi documente, precum şi aproximativ 230 de articole ştiinţifice, în reviste şi enciclopedii naţionale şi internaţionale în domeniu.

La prezentarea albumului, Victor Ţvircun s-a arătat convins că personalitatea lui Dimitrie Cantemir este o planetă întreagă care trebuie profund cercetată. Autorul a scris albumul despre domnitorul Moldovei în dorinţa de a extinde cunoştinţele despre personalitatea acestuia şi în speranţa că generaţiile tinere vor manifesta mai mult interes şi vor completa golurile din istoria acestuia.

Victor Ţvircun spune că Dimitrie Cantemir a avut idei profunde care au fost preluate de către cercetătorii din perioada lui. De asemenea, anume Dimitrie Cantemir a căutat cum să combine valori creştine cu cele musulmane pentru a împăca cele două tipuri de civilizaţie.

Vicepreşedintele Academiei de Ştiinţe a Moldovei, Gheorghe Rusnac, l-a felicitat pe autorul albumului pentru că a scris textul într-un limbaj accesibil tuturor. Gheorghe Rusnac a menţionat că activitatea lui Dimitrie Cantemir este la fel de actuală şi acum, deoarece acţiunile sale pro-integraţioniste se regăsesc şi în istoria contemporană a Republicii Moldova.

Albumul a fost editat în Turcia, fiind scris în 4 limbi: română, rusă, engleză şi turcă. Victor Ţvircun lucrează acum la o nouă carte despre cum au fost aduse osemintele lui Dimitrie Cantemir din URSS la Iaşi. Savantul spune că a fost o adevărată aventură această acţiune.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.

IPN LIVE