Digurile au fost transferate din proprietatea unităţilor administrativ-teritoriale în cea a statului
90 de kilometri de dig de protecţie antiviitură pe cursurile de apă ale râurilor Nistru, Prut şi Bâc, au fost transferate din proprietatea unităţilor administrativ-teritoriale în cea a statului, transmite Info-Prim Neo. „Inundaţiile din ultimul timp, dar şi cele de mai înainte, au arătat că multe tronsoane din aceste diguri nu corespund cerinţelor tehnice de exploatare”, a menţionat în şedinţa executivului ministrul mediului, Gheorghe Şalaru.
Pe viitor digurile vor fi gestionate de Agenţia Apele Moldovei, care va avea posibilitatea să selecteze pentru reparaţie tronsoanele cele mai avariate. Având în vedere că toate digurile se vor afla în gestiune unică, va putea fi elaborat un concept unic, o strategie de reabilitare şi de construcţie a noi diguri. Pentru aceste lucrări vor fi alocaţi atât banii din bugetul public naţional, cât şi din unele fonduri, inclusiv din proiectele transfrontaliere.
Gheorghe Şalaru a mai spus că în anul curent din Fondul Ecologic au fost alocate 10 milioane de lei pentru consolidarea unor porţiuni de diguri şi că majoritatea acestor bani au fost deja valorificaţi.
„Trebuie să constatăm că suma e foarte mică, deoarece digurile antiviitură au fost construite prin anii 70 şi pentru reparaţia lor nu au fost alocate decenii la rând niciun ban. Sperăm că, având o strategie şi prezentând proiecte viabile, vom putea să obţinem acces la unele fonduri europene, să participăm în unele proiecte regionale, ceea ce ne va permite să consolidăm aceste diguri şi să construim altele noi într-un timp cât mai restrîns. Costul lucrărilor e de milioane”, a subliniat ministrul mediului.
În total lungimea digurilor de protecţie antiviitură de c are dispune Republica Moldova este de circa 1000 de kilometri.