Diaspora s-a întrunit în congres la Chişinău
Congresul al V-a al diasporei moldoveneşti îşi începe astăzi, 11 octombrie, lucrările la Chişinău. Evenimentul va fi deschis de către reprezentantul diasporei moldoveneşti din Rusia, care este cea mai numeroasă, transmite Info-Prim Neo.
Evenimentul este organizat de Guvernul Republicii Moldova, coordonator fiind Biroul Relaţii Interetnice, în parteneriat cu Organizaţia Internaţională pentru Migraţie (OIM), ministerele de resort şi Consiliul Coordonator al persoanelor originare din Republica Moldova.
Obiectivul congresului este de a mobiliza asociaţiile diasporei, instituţiile de stat, organizaţiile internaţionale şi societatea civilă din Republica Moldova de a identifica soluţiile menite să contribuie la dezvoltarea durabilă a ţării.
Forumul a fost gândit ca o platformă de discuţii, axată pe rezultatele activităţii autorităţilor Republicii Moldova în vederea implicării statului în soluţionarea problemelor specifice ale diasporei, în baza experienţei şi implicării diasporei în procesele economice, sociale, academice şi politice din ţară.
La congres participă circa 100 de reprezentanţi ai diasporei moldoveneşti din 25 de ţări. Printre delegaţi sunt liderii asociaţiilor diasporei, oameni de afaceri, întreprinzători, persoane emerite din domeniul culturii, ştiinţei, artei, originare din Republica Moldova. Agenda vizează aspecte ale colaborării diasporei cu instituţiile de stat şi rolul diasporei în realizarea politicii de integrare europeană a Republicii Moldova.
Congresul al V-a este organizat conform Planului de acţiuni privind susţinerea naţional-culturală şi socială a diasporei moldoveneşti pentru anii 2012-2014. Acesta are loc odată la 2 ani.