Diaspora propune soluţii la problemele cu care se confruntă Moldova

Pentru prima dată în Republica Moldova, 14 tineri din diasporă, care studiază sau muncesc peste hotarele ţării, au contribuit la realizarea politicilor publice în domeniile finanţe, economie şi remitenţe, propunând 11 soluţii la problemele cu care se confruntă Moldova. Propunerile au fost prezentate în cadrul seminarului „Diaspora economică pentru Moldova”, transmite IPN.

Pentru majorarea ponderii investiţiilor economiilor migranţilor se propun 3 soluţii. Prima este „Diaspora bonds” – obligaţiuni de stat emise pe termen mediu şi lung şi comercializate în special membrilor diasporei. A doua soluţie ţine de securizarea remitenţelor – o modalitate de creditare a băncilor comerciale sporind valoarea fluxurilor de remitenţe. Iar a treia propunere vizează platformele de multifinanţare – un mijloc inovativ de colectare a fondurilor prin social media pentru proiectele din sectorul public sau privat prin contribuţii mici.

Tinerii mai vin cu soluţii şi pentru nivelul scăzut de asigurare a veniturilor agricole împotriva calamităţilor naturale. Scopul politicii este de a tripla penetrarea asigurărilor agricole până în anul 2016. Autorii sugerează diversificarea produselor de asigurare agricolă, inclusiv prin atragerea unor jucători străini pe piaţa asigurărilor.

Cât ţine de sistemul de pensii, membrii diasporei propun implementarea sistemului privat de pensii şi adoptarea sistemului facultativ de pensii bazat pe două subsisteme – pensii facultative şi micropensii.

Premierul Iurie Leancă, prezent la deschiderea seminarului, a spus că ţara se baza pe remitenţelele din afară, dar acestea au efect benefic pentru economie doar temporar. Moldova nu este nici prima şi nici ultima ţară care se confruntă cu fenomenul migrării, dar autorităţile trebuie să găsească o metodă de a direcţiona remitenţele care vin în ţară în sectorul investiţional, astfel încât acestea să ducă la creşterea economică şi la asigurarea bunăstării cetăţenilor pentru a-i face să rămână în ţară.

Ghenadie Creţu, coordonator Program Migraţie si Dezvoltare în cadrul Organizaţiei Internaţionale pentru Migraţie (OIM) Moldova, a comunicat că Guvernul Norvegiei susţine implementarea în ţară a unui program de stimulare a revenirii temporare acasă a cetăţenilor moldoveni, savanţi şi cercetători, pentru a contribui la dezvoltarea domeniului şi a compensa „migraţia de creieri”.

Seminarul de politici publice „Diaspora economică pentru Moldova” s-a desfăşurat în cadrul Zilelor Diasporei, cu susţinerea Programului comun global „Integrarea migraţiei în strategiile naţionale de dezvoltare”, implementat de Guvern cu sprijinul OIM, PNUD, UN Women şi finanţat de Agenţia Elveţiană pentru Cooperare şi Dezvoltare.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.