Diaspora moldoveneasca şi dezvoltarea culturii politice, Comunicat de presă

Teme fundamentale de discuţie:

- totalurile seminarelor: "Completarea vidului informaţional pentru emigranţii moldoveni în Rusia";
- secţii de votare suplimentare pentru cetăţenii moldoveni, aflaţi peste hotare;
 - numărul concetăţenilor moldoveni aflaţi în Rusia şi repartizarea lor pe regiuni;
- rolul liderilor diasporali în dezvoltarea culturii politice a cetăţenilor moldoveni aflaţi peste hotare.

In scopul asigurării dreptului constituţional al cetăţenilor Republici Moldova aflaţi peste hotare de a participa la viaţa politică a ţării lor, preşedintele Congresului Diasporelor Moldoveneşti Aleksandr Kalinin a făcut apel către Guvernul Republicii Moldova de a introduce modificări în Codul Electoral şi de a mări numărul de secţii de votare în străinătate.

În susţinerea iniţiativei date Alexandr Kalinin aduce drept argument rezultatele alegerilor din anii precedenţi. În anul 2009 la alegerile parlamentare anticipate în Rusia a fost deschisă doar o secţie de votare. Cu toate acestea, conform datelor oficiale la acel moment pe teritoriul Federaţiei Ruse se aflau mai mult de 200 000 de cetăţeni ai Republicii Moldova.

Asigurarea dreptului legitim al cetăţenilor moldoveni aflaţi peste hotare a devenit un subiect prioritar al Congresului Diasporelor Moldoveneşti şi a Preşedintelui său Alexandr Kalinin. Au fost efectuate întrevederi cu reprezentanţii ministerelor de resort din Republica Moldova fapt confirmat de corespondenţa oficială. Drept rezultat în anul 2010 au fost deschise 4 secţii de votare pe teritoriul Federaţie Ruse, de asemenea în Italia au fost deschise 16 secţii de votare. Datorită acţiunilor de informare, numărul cetăţenilor moldoveni doritori de a participa la alegeri a fost atât de mare, încât la Ambasada Republicii Moldova în Moscova a fost fixat un neajuns de buletine de vot.

În legătură cu aceasta liderul diasporei moldoveneşti din Rusia încurajează actorii electorali să lucreze mai activ cu concetăţenii lor, să informeze migranţii despre programele lor politice, despre modalităţile de rezolvare a problemelor economice şi sociale. Aleksandr Kalinin asigură, că Diaspora Moldovenească este deschisă pentru toţi politicienii, de asemenea este gata să ajute în ridicarea nivelului cunoştinţelor politice a concetăţenilor, astfel încât cetăţenii Republicii Moldova să conştientizeze importanţa lor politică şi a implicării lor în viaţa politică a statului indiferent de unde s-ar afla.

După părerea Preşedintelui Congresului Diasporelor Moldoveneşti, cetăţenii vor prefera acel partid, care va desfăşura peste hotare acţiuni mai amplă cu concetăţenii. Înainte de a primi votul poporului, într-o ţară democratică este nevoie de a lucra civilizat cu acest popor.

Un rol foarte important în acest proces, astăzi, ar trebui să-l joace liderii diasporelor, care reunesc cetăţenii moldoveni în afara ţării şi îi ajută în păstrarea valorilor culturii moldoveneşti, de asemenea, a principiilor democratice.

Preşedintele Congresului Diasporelor Moldoveneşti este sigur că doar prin intermediul al astfel de organizaţii este posibilă dezvoltarea competenţei politice a cetăţenilor RM.

Personal fiind expert în legislaţia migranţională din Rusia, liderul Congresului Diasporelor Moldoveneşti consideră că este importantă informarea cetăţenilor noştri atât despre cerinţele legii, cât şi despre acele probleme şi greutăţi cu care se ciocnesc cetăţenii Republicii Moldova nu numai în Rusia, dar şi în Italia, Franţa, Spania, Turcia, Grecia şi alte ţări.

Reunind două probleme - politica migraţională şi cultura politică - Aleksandr Kalinin tinde să atragă atenţia societăţii moldoveneşti la faptul că, înainte de a pune în discuţie alegerea cetăţenilor privind vectorul geopolitic al Moldovei, este necesar de a înţelege, de ce oamenii ajung la unele concluzii şi iau anumite decizii electorale.

Un exemplu evident al necesităţii lucrului informativ şi de analiză în rândurile cetăţenilor noştri peste hotare-este acel fapt că, o mare parte a cetăţenilor aflaţi în Rusia, susţin integrarea RM în Europa, pe când mulţi din cei plecaţi în Europa critică cursul pro-european al politicienilor moldoveni.

Liderii diasporelor ar trebui să ţină minte că promisiunile electorale în cele mai multe cazuri rămân nerealizate. Anume din aceste motive, în particular, Aleksandr Kalinin, a refuzat funcţii de partid, care i-au fost propuse în schimbul susţinerii unora dintre partidele RM. Un astfel de târg este inadmisibil, declară liderul Congresului Diasporelor Moldoveneşti, dacă este vorba despre soarta ţării. Valoarea fiecărui lider al organizaţiilor obşteşti este imparţialitatea. Pierzând această calitate, ei devin cauza dezunirii diasporei, ceea ce se răsfrânge şi asupra situaţiei politice în Republica Moldova.

În ultimele două săptămâni Aleksandr Kalinin a susţinut un şir de seminare informative în diferite localităţi ale Moldovei, în cadrul cărora a adus la cunoştinţa cetăţenilor legislaţia migraţională a Federaţiei Ruse, a răspuns la întrebările privind aflarea şi munca în FR. La seminare au participat rudele şi apropiaţii muncitorilor migranţi care şi-au împărtăşit istoriile din viaţa lor de zi cu zi, problemele cu care au fost nevoiţi să se ciocnească. Indiferent în care ţară a lumii sunt plecaţi, cetăţenii noştri, rudele acestora, rămase în ţară, se ciocnesc cu probleme identice.

Un mare neajuns în lucrul liderilor diasporei moldoveneşti constă în faptul că se acordă puţină atenţie activităţii de informare la nivel local - în raioanele RM, unde este concentrată cea mai mare parte a cetăţenilor ce pleacă peste hotare la muncă, şi unde locuiesc apropiaţii lor. În legătură cu aceasta, şi în contextul următorului, cel de-al VI Congres al Diasporei Moldoveneşti în luna august a anului curent, Aleksandr Kalinin a venit cu propunerea de a desfăşura regulat astfel de seminare pe teritoriul RM, cu participarea tuturor liderilor diasporei moldoveneşti.

Principala concluzie a briefingului preşedintelui Congresului Diasporelor Moldoveneşti, Aleksandr Kalinin, este că păstrarea statalităţii moldoveneşti va fi posibilă doar prin păstrarea legăturii dintre stat şi cetăţenii săi. Fără implicarea cetăţenilor nici un sistem politic, nici statalitatea - nu vor exista.

Serviciul de presă al CDM

 

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.

IPN LIVE