DGLCA explică cum vor fi capturaţi câinii fără stăpân, în cadrul proiectului-pilot

Procedura de capturare a câinilor din stradă se iniţiază odată cu recepţionarea cererilor de către Direcția generală locativ-comunală și amenajare din partea organizaţiilor sau persoanelor fizice, care sesizează despre locurile în care sunt mai mulţi câini şi necesită sterilizare. După, DGLCA emite un ordin de capturare, iar adresa, fotografiile şi numărul de câini care trebuie sterilizaţi le remite către operatorul economic. După primirea ordinului, organizaţia se deplasează la adresa indicată pentru a captura câinii, cu dovadă video. Ulterior, îi transportă la o clinică veterinară sau azil pentru animale, unde există cabinet de sterilizare.

Karl Luganov, specialist principal în cadrul Secției de control și protecția animalelor din cadrul DGLCA, a precizat pentru IPN că procedura de sterilizarea se filmează, iar peste o perioadă câinii care nu manifestă agresivitate sunt întorşi în stradă. Totul se face cu înregistrare video şi adresa unde au fost eliberaţi. Toate datele, inclusiv seria microcipului aplicat şi adresa, operatorul economic le include în registrele electronice. DGLCA, la sfârşitul lunii, le verifică şi transferă banii pentru serviciile prestate.

Referitor la implementarea proiectului-pilot privind capturarea, transportarea, evidența, sterilizarea, vaccinarea și ciparea câinilor fără stăpân, Karl Luganov a precizat că, la etapa actuală, în responsabilitatea Direcţiei intră elaborarea caietului de sarcini şi încheierea contractului cu unul sau mai mulţi operatori economici pentru a realiza achiziţia serviciilor. Operatorii economici vor captura animale, le vor steriliza, cipa şi înregistra în registrele animalelor fără stăpân pe care le are în dotare DGLCA, după vor întreţine animalele o perioadă pentru reabilitare.

Specialistul afirmă că, anume primăvara şi toamna, haitele de câini trebuie despărţite, pentru a evita înmulţirea. Proiectul-pilot va fi implementat până pe 15 decembrie anul curent, când DGLCA va prezenta un raport cu rezultatele proiectului. „Noi am propus proiectul pentru că „Autosalubritate”, o singura companie, nu reuşeşte să acopere toate cererile sau nu dispune de condiţii bune pentru animale. Astfel, va fi un pic de concurenţă, va fi calitate şi, cel mai important, numărul animalelor capturate şi sterilizate va fi mai mare,ceea ce este foarte important. Acum se prind 100-150 de câini pe lună, ceea ce e foarte puţin. Trebuie să prindem până la 500 de câini care să fie sterilizaţi şi să nu se înmulţească”, a spus Karl Luganov, precizând că, dacă proiectul-pilot va merge bine, va fi prelungit şi pentru anii viitori.



Proiectul de decizie cu privire la implementarea proiectului-pilot privind capturarea, transportarea, evidența, sterilizarea, vaccinarea și ciparea câinilor fără stăpân a fost votat cu 41 de voturi la şedinţa CMC din 31 martie. Una din măsurile importante urmărite este accelerarea soluționării problemei înmulțirii animalelor fără stăpân în municipiu prin atragerea în procesul de activitate prevăzut de Regulamentul în vigoare (de capturare, sterilizare, vaccinare antirabică, cipare și reîntoarcere în mediul prietenos) a agenților economici specializați în protecția animalelor cu capacitățile necesare în acest sens.

Potrivit deciziei aprobate de CMC, DGLCA e obligată să asigure implementarea proiectului cu organizarea procedurilor de achiziţii publice în vederea selectării operatorilor economici care vor presta servicii de capturare, sterilizare, vaccinare antirabică, cipare şi reîntoarcere în stradă a câinilor fără stăpân. De asemenea, organizarea procedurii de capturare conform prevederilor Regulamentului şi înregistrarea câinilor capturaţi în registrul animalelor.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.