DGLCA amenajează un nou scuar pe strada Colina Pușkin

Pe strada Colina Pușkin, 20, din capitală urmează să fie amenajat un scuar nou. Direcția generală locativ-comunală și amenajare a pornit deja lucrările în acest sens, transmite IPN.

Potrivit proiectului de schiță, urmează să fie amenajate aleile, va fi instalat iluminatul public și vor fi instalate bănci și coșuri pentru gunoi. De asemenea, va fi amenajată zona verde.



Totodată, va fi construit un teren de fitness, dar și un teren de joacă pentru copii.

„Zona respectivă a fost abandonată mulți ani. Acolo erau doar câteva elemente de joacă și scaune care deja erau uzate, astfel acestea au fost demontate”, menționează DGLCA.

Investițiile totale în acest proiect sunt de circa 1,6 milioane de lei, dintre care contribuția municipalității este de circa 1,2 milioane de lei, iar cealaltă parte a sumei este acordată de către Ambasada Poloniei în Republica Moldova.



Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.