Dezvoltarea relațiilor moldo-americane, discutată la Guvern

Republica Moldova acordă o atenție deosebită cooperării cu Statele Unite al Americii, care este un partener strategic – a declarat premierului Pavel Filip  în cadrul unei întrevederi cu ambasadorul american, Derek J. Hogan. Premierul a exprimat recunoștință pentru sprijinul constant acordat de SUA în implementarea reformelor democratice și structurale și în consolidarea capacităților instituționale, transmite IPN.

Într-un comunicat de presă remis de Guvern se menționează că interlocutorii au făcut, de asemenea, un schimb de opinii privind situația post-electorală din Republica Moldova și au menționat că partidele care au acces în Parlament trebuie să dea dovadă de maturitate politică și să conlucreze pentru formarea într-un mod cât mai transparent a Guvernului, care să aibă în prim plan interesul cetățenilor.

Pavel Filip și Derek J. Hogan au discutat și despre continuarea programului cu Fondul Monetar Internațional, implementarea reformei administrației publice locale și extinderea colaborării comercial-economice dintre părți. În aprilie curent, la Chișinău va sosi o misiune a oamenilor de afaceri americani interesați să investească în special în domeniile industriei, agriculturii, tehnologiei informației și comunicațiilor și turismului. Totodată, la finele lunii aprilie, Republica Moldova va fi vizitată și de o delegație a Congresului Statelor Unite ale Americii.

Premierul Pavel Filip a subliniat importanța valorificării dialogului strategic cu SUA, precizând că Republica Moldova contează în continuare pe susținerea și asistența SUA pentru asigurarea dezvoltării durabile a țării în baza valorilor occidentale.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.