Dezvoltarea pieţei farmaceutice este încetinită de reglementările excesive, studiu

Republica Moldova înregistrează o performanţă modestă în domeniul ocrotirii sănătăţii, iar unul din factorii care generează această situaţie este preţul excesiv la medicamente, care ajunge să fie mai mare pentru consumator şi cu 274% faţă de preţul de la producător. Totodată, piaţa farmaceutică moldovenească nu se poate dezvolta din cauza reglementărilor excesive. La aceste concluzii au ajuns autorii studiului „Analiza transparenţei şi eficienţei reglementărilor pe piaţa farmaceutică”, făcut public marţi, 4 decembrie, transmite Info-Prim Neo. Autorii au remarcat că, deşi pe piaţa farmaceutică activează mai multe companii, 5 dintre acestea dictează piaţa. În mediul rural activează doar 262 de farmacii din totalul de 981 pe tot teritoriul ţării. Analiza scoate în evidenţă şi faptul că lipseşte un mecanism de control al statului care ar înlătura monopolizarea pieţei farmaceutice. Lipsa unui astfel de mecanism duce la înţelegeri de cartel, apariţia unei pieţe manipulate şi la deficitul de medicamente de importanţă vitală. Autorii studiului recomandă autorităţilor să dezvolte un sistem de farmacii de stat, mai ales în zonele rurale, deoarece oamenii de afaceri nu consideră rentabilă deschiderea acestora în sate şi nici specialişti farmacişti nu sunt de găsit ca să lucreze în mediul rural. De asemenea, autorii mai recomandă ca statul să aibă un depozit de medicamente vitale, ca să nu admită deficitul acestora. O altă recomandare ţine de sectorul autohton de producere a medicamentelor. Reprezentanţii farmaciştilor, Agenţiei Medicamentului şi importatorilor de produse farmaceutice prezenţi la prezentarea studiului nu au fost de acord cu rezultatele acestuia. În special ei au infirmat că preţul de vânzare al medicamentelor ar atinge 250% din preţul de la producător. Studiul „Analiza transparenţei şi eficienţei reglementărilor pe piaţa farmaceutică” a fost elaborat la iniţiativa şi cu susţinerea financiară a Programului Buna Guvernare al Fundaţiei Soros-Moldova, de către experţii Institutului Economiei de Piaţă.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.