Dezmint acuzaţiile privind „lovitura de stat” ca fiind un trucaj şi cer anchetă

Declaraţie de presă

În ultima perioadă de timp, eu, împreună cu familia mea, am devenit ţinta unui atac mediatic de proporţii. La posturile de televiziune ce aparţin oligarhului Vladimir Plahotniuc au apărut, începând cu 16 ianuarie 2016, înregistrări trucate ale unor convorbi telefonice, care insinuează implicarea mea în acţiuni care ar presupune, potrivit mass-media, pregătirea unei lovituri de stat.

În context, declar cu fermitate că toate acţiunile mele, inclusiv întâlnirile cu diferite persoane care au legătură într-un mod sau altul cu acest subiect, au comportat până în ziua de azi şi vor comporta în continuare o transparenţă absolută în faţa colegilor mei şi a întregii societăţi. Sunt gata să răspund oricând şi în faţa oricui la orice întrebare.       

Iar trucajul neprofesionist, la nivelul diletantismului, poate fi lesne demonstrat în urma unei expertize pe care o vor impune organele de anchetă, fapt ce-l solicit în mod public, inclusiv în vederea elucidării circumstanţelor în care convorbirile mele telefonice au fost, în mod ilegal reproduse, trucate şi făcute publice. De asemenea, solicit organelor de anchetă să se pronunţe pe marginea legalităţii filmării şi difuzării materialelor video fără un aviz prealabil din partea mea.

Ceea ce s-a întâmplat este, în opinia mea, o încălcare flagrantă a drepturilor mele constituţionale şi confirmă, încă o dată  în plus faptul, că Plahotniuc, în maniera dezonorantă cel caracterizează, regizează spectacole menite să denigreze oameni cu intenţii sincere, folosind în acest scop, structurile aservite lui. Consider că este o mare lipsă de moralitate şi etică profesională să schimonoseşti şi să truchezi, să culegi nişte fraze obţinute din frânturi de convorbiri interceptate ilegal. Mai mult ca atât, substituirea cu text a unor presupuse cuvinte reprezintă, de fapt, o infracţiune. Mintea bolnavă a autorilor falsului şi-ar fi dorit ca aceste inepţii să condiţioneze componenţa unei infracţiuni.

Dezmint categoric insinuările precum că aş fi discutat vreodată cu cineva despre organizarea unei lovituri de stat, răsturnarea puterii constituţionale şi alte încălcări ale legislaţiei. Declar cu toată sinceritatea că rămân fidel jurământului depus cândva în faţa tovarăşilor de armă şi a întregului neam, îl respect şi îl voi purta în suflet cu demnitate până la sfârşitul vieţii. Onoarea de ofiţer nu am încălcat-o niciodată şi nu o voi încălca nici de acum încolo. Am mers, împreună cu camarazii, la luptă pentru apărarea ţării şi sunt gata s-o fac de câte ori va fi nevoie. Am pierdut pe câmpul de luptă prieteni apropiaţi cărora le-am ridicat monumente în semn de profund respect pentru sacrificiul suprem pe care l-au făcut pentru patrie, având grijă până în prezent de mama unuia dintre camarazii căzuţi în luptă. Nu am trădat şi nu voi trăda niciodată memoria camarazilor, numele cărora este săpat în granitul neuitării, aşa cum nu-mi voi trăda niciodată propriul sentiment de patriotism şi iubire de ţară.

În anul 1992 am luptat pentru libertate. În anii de activitate în poliţie am luptat pentru legalitate. Şi acum sunt împreună cu poporul meu şi lupt pentru DEMNITATE ŞI ADEVĂR.    

Anatolie MACOVEI

19 ianuarie 2016

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.