Dezinhibarea gândirii strategice a UE sub presiunea revizionismului militarist rusesc: spargerea “tabu-urilor” europene. Analiză de Dionis Cenușa

 

 

Criza de securitate provocată de războiul rusesc împotriva Ucrainei contribuie la maturizarea UE drept actor geopolitic...

 

Dionis Cenușa, Columnist principal
 

Conjunctura critică apărută ca urmare a agresiunii militare rusești împotriva Ucrainei a schimbat în mod radical percepția europeană asupra „liniilor roșii” anterior revendicate de către Rusia. Pe de o parte, noua viziune a UE permite un comportament geopolitic mai ambițios în privința caracterului complementar de cooperare cu NATO. Totodată, gândirea strategică europeană devine mai dezinhibată vizavi de utilizarea instrumentelor militare oferite țărilor terțe pentru a combate amenințările de securitate emanate de partea rusă. În ianuarie 2023, după aproape 11 luni de război pe continentul european, UE și NATO au reiterat agenda comună a Occidentului în domeniul securității. Prin acest intermediu, UE tinde să-și consolideze aspirațiile în materie de autonomie strategică, punând accentul pe aprofundarea parteneriatului strategic cu NATO. Spre deosebire de alte crize din trecut, cea provocată de războiul din Ucraina testează calitatea cooperării UE-NATO în domeniul securității și indică asupra necesității extinderii și aprofundării compatibilității mutuale.

Atât criza de securitate declanșată de Rusia, cât și modelul de securitate convențională deja dezvoltat și aplicat de NATO, încurajează UE să investească în capacitățile sale proprii de apărare, fiind prioritizată reziliența împotriva influenței externe maligne (Declarația EU-NATO, Ianuarie 2022). În consecință, abordarea dezinhibată a amenințărilor de origine rusă este normalizată la nivelul decidenților europeni. Până acum, unitatea occidentală s-a materializat în domeniul coordonării regimului de sancțiuni și al asigurării securității energetice europene. În prezent, sub presiune se află spargerea tabu-urilor legate de livrarea echipamentului de ofensivă militară către Ucraina. Reticența germană de a permite livrarea tancurilor Leopard 2 către Ucraina reprezintă unica sursă majoră de disensiune în interiorul NATO-UE (TheGuardian, Ianuarie 2023). Dar costurile de reputație pentru guvernul german vor impune o revizuire calitativă a poziției în săptămânile viitoare. Anterior, Ucraina a reușit să stimuleze decidenții politici occidentali să amplifice asistența militară prin eliberarea teritoriilor sale (în regiunea Harkov, malul drept al regiunii Herson) și înfrângerea continuă a forțelor ruse. În vederea soluționării blocajului german este imperativă aplicarea unei tactici a “sandwich-ului”, care necesită sincronizarea unei presiuni interne și externe. Deocamdată, se observă doar presiunea externă din partea aliaților NATO-UE, fără a fi vizibil vreun demers major în interiorul coaliției de guvernare (Verzii) sau din partea opoziției parlamentare sistemice (CDU/CSU). Rezistența germană generează fricțiuni în interiorul UE-NATO, generând anumite incertitudini și dificultăți de planificare militară în procesul de organizare a contraofensivei ucrainene (planificată în această primăvară).

În condițiile atingerii unei sincronizări occidentale cuprinzătoare în domeniul securității, cu crearea unui front comun împotriva Rusiei, UE se debarasează cu pași rapizi de cel puțin trei tabu-uri geopolitice: 1) temerea de a contesta hegemonia geopolitică rusă în Europa de Est; 2) dezinteres strategic de a intra în zona de influență geopolitică “intimă” a Rusiei (statele care alcătuiesc Organizația Tratatului de Securitate Colectivă); și 3) neimplicarea militară în crizele de securitate care vizează interesele geostrategice rusești.

Tabu Nr. 1: Contestarea hegemoniei rusești asupra Europei de Est

Primul tabu depășit de către UE implică revizuirea statutului geopolitic al extremității vestice a spațiului ex-sovietic. Astfel, UE nu mai ține cont de pretențiile ruse asupra „vecinătății comune”, din care figurează Ucraina, Moldova și Georgia. Până la declanșarea războiului, Bruxelles-ul era evaziv și reticent vizavi de europenizarea ireversibilă a Europei de Est, ceea ce îi permitea Rusiei să-și protejeze și mențină acolo influența sa geopolitică.

Revizuirea categorică a discursului politic și aplicarea celor nouă pachete de sancțiuni de către UE în 2022 a demarat procesul de de-rusificare a spațiului geopolitic, care anterior constituia „vecinătate comună ruso-europeană”. Includerea Ucrainei, Moldovei și Georgiei în pachetul UE de extindere schimbă dinamica competiției geopolitice între UE și Rusia. Unul din efectele principale ale contestării inițiate de către UE constă în retezarea vulnerabilităților post-sovietice ale Europei de Est în raport cu factorii rusești de influență și destabilizare.

Perspectiva europeană oferită pentru jumătate din statele Parteneriatului Estic nu doar că elimină „zona de tampon” dintre UE și Rusia, dar extinde viitoarea frontieră comună ruso-europeană. Prin urmare, în mod inevitabil, discuția despre “vecinătatea comună” se mută spre cea despre gestionarea frontierelor bilaterale. Acest lucru implică însă obligativitatea unei europenizări reușite a Ucrainei, Moldovei și Georgiei, ale căror reformare este frânată de multiple deficiențe interne. De calitatea europenizării celor trei state depinde viitoarea abilitate a Rusiei de a-și restabili și infiltra sursele de influență deja în interiorul granițelor geopolitice europene. 

Tabu Nr. 2: Intrarea în zona “intimă” de influență geopolitică a Rusiei

Cel de-al doilea tabu vizavi de Rusia, desființat de către UE, se referă la intenția europeană de a oferi alternativă de securitate statelor din interiorul cercului intim de aliați ai Rusiei. Decizia UE de a lansa o misiune de observare în Armenia, care face parte din Organizația Tratatului de Securitate Colectivă (OTSC), nu poate fi perceput altfel de Moscova decât drept risc strategic major. Armenia reprezintă unica modalitate a Rusiei de a fi prezentă efectiv în Caucazul de Sud. Socializarea factorilor decizionali armeni cu practicile europene în domeniul securității ar putea avea efecte în lanț, intensificând demersurile, deja înaintate de publicul armean, privind abandonarea OTSC.

Decizia Armeniei de a recurge la asistența UE se datorează faptului că Rusia își pierde rapid relevanța geopolitică în regiune. Eficiența apărării și a contraofensivei ucrainene a subminat imaginea Rusiei. În consecință, mandatul pacificatorilor ruși, dislocați în Nagorno-Karabah începând cu 2020, este contestat în mod deschis de către Azerbaidjan. Din punct de vedere diplomatic, UE este implicat activ în eforturile de mediere a dialogului dintre Armenia și Azerbaidjan privind demarcarea frontierelor și negocierile de pace. Totuși, natura autoritară a regimului politic din Azerbaidjan îl face incompatibil cu agenda liberală europeană. În orice caz, Rusia realizează că guvernarea armeană va valorifica orice oportunitate pentru a se apropia de UE și a recupera episodul nefast din 2013, când Armenia a fost presată să abandoneze Acordul de Asociere cu UE. Deși dependența față de Rusia este încă robustă, Armenia încearcă să echilibreze forțele sale din contul prezenței UE atât în raport cu Rusia cât și cu Azerbaidjan.

Deocamdată durata misiunii UE care urmează să fie lansată în Armenia în februarie este prevăzută pentru 2 ani (decizia a fost adoptată pe 23 ianuarie). Aceasta va fi operațională pe tot teritoriul Armeniei, având mandatul de a contribui la prevenirea tensiunilor la frontiera cu Azerbaidjan și normalizarea relațiilor dintre cele două țări. Cu timpul însă această misiune ar putea căpăta atribuții extinse, devenind un fundament pentru aprofundarea cooperării sectoriale cu UE. Mandatul Misiunii UE din Moldova și Ucraina (EUBAM), care a fost prelungit de multiple ori începând cu 2005, poate servi drept exemplu pentru viitorul rol care îi poate fi atribuit Misiunii de Observare din Armenia în domeniul administrării frontierei, gestionării migrației etc. Deși misiunea nu are atribuții militare per se, Rusia ar putea să întrezărească riscul utilizării acestei experiențe pentru a pregăti terenul pentru misiuni de pacificare internaționale care să substituie pacificatorii ruși, activi în Nagorno-Karabah.

Tabu Nr. 3: Implicarea militară împotriva intereselor geostrategice rusești

Al treilea tabu peste care a trecut UE este de natură militară. Sinergia creată de statele membre NATO, care sunt în componența UE a determinat Bruxelles-ul să-și depășească complexele legate de înarmarea statelor terțe cu armament letal. Această premieră este ieșită din comun pentru UE. Deși nu este un bloc militar, spre deosebire de NATO, UE a dispus să aloce ajutor militar Ucrainei în 2022 și va continua să o facă în 2023. Ucraina poate miza pe asistența militară a UE atât în vederea apărării, cât și a eliberării teritoriilor ocupate de Rusia în 2014-2022. Nu există nicio condiționalitate impusă de UE în legătură cu utilizarea armamentului achiziționat pentru armata ucraineană în limitele frontierelor naționale ale Ucrainei, recunoscute pe plan internațional.

Potrivit estimărilor pentru 2022, asistența militară primită de Ucraina doar din partea SUA (circa 22.8 miliarde USD), Marea Britanie (2.3 miliarde de lire sterline), UE (3.1 miliarde de euro), Germania (2.2 miliarde de euro) și Polonia (1.8 miliarde USD) ajunge la 30 miliarde USD. Împreună cu suportul militar din partea celorlalte state NATO și EU, cifra asistenței pentru armata ucraineană depășește 1/3 din cheltuielile militare ale Rusiei pentru 2022 (77-82 miliarde USD). Noua tranșă de asistență militară în valoare de 2.5 miliarde USD promisă de către SUA (în total – 27.5 miliarde USD) ridică așteptările față de UE, care deocamdată discută despre suplimentarea bugetului inițial al Instrumentului European pentru Pace, în valoare de 5 miliarde de euro pentru perioada 2021-27, cu doar 2 miliarde de euro în 2023. În contextul agresiunii militare rusește, peste jumătate din fondurile acestui Instrument (3.1 miliarde de euro) sunt destinate Ucrainei.

Reieșind din costurile generate până acum de război, dar și interesul strategic de a acumula potențial militar, UE trebuie să demareze urgent discuțiile privind majorarea bugetului pentru apărare și securitate. Acest lucru este imperativ atât pentru UE, cât și pentru noii candidați spre aderare, Ucraina și Moldova, care nu pot miza pe „umbrela NATO” pentru a se apăra împotriva Rusiei. Cu alte cuvinte, resursele financiare europene sunt folosite de către armatele naționale din vecinătatea UE pentru a contracara și/sau a se pregăti pentru a riposta unor amenință militare de origine rusă.

În loc de concluzii…

Criza de securitate provocată de războiul rusesc împotriva Ucrainei contribuie la maturizarea UE drept actor geopolitic. Ambițiile sale strategice se aliniază tot mai mult la cele împărtășite de NATO, care reprezintă o alianță militară. Dezinhibarea UE este benefică pentru cristalizarea și viitoarea consolidare a autonomiei strategice europene. Totodată, aceasta constituie o adevărată provocare geopolitică pentru Rusia, slăbită de rezistența ucraineană și solidaritatea occidentală pro-ucraineană.

Dacă UE reușește să europenizeze noile state candidate est-europene, atunci frontierele ruso-europene se vor extinde, iar „zona de tampon” practic va dispărea. Rusia va trebui să se acomodeze cu noua poziționare regională a UE, care furnizează asistență financiară pentru statele din vecinătatea sa estică pentru a riposta amenințărilor rusești. Cel mai dificil aspect al viitoarei conviețuiri geopolitice dintre cei doi actori regionali va fi prezența UE în spațiul geopolitic, pe care Rusia îl percepe drept “intim”. Parametrii geopolitici în care UE vrea să opereze de acum înainte nu sunt deocamdată garantați. Dinamica evenimentelor militare din Ucraina va determina cât de eficiente vor fi tentativele revizioniste ale Rusiei de a contracara avansarea geopolitică a UE spre Est.


 
Dionis Cenușa, Columnist principal
Dionis Cenușa este politolog, cercetător la Universitatea Justus-Liebig din Giessen, absolvent al studiilor de masterat în Studii Politice Interdisciplinare la Colegiul Europei din Varșovia.
Domenii de cercetare: Politica Europeană de Vecinătate, relațiile UE-Moldova, politica externă a UE și Rusia, migrația și securitatea energetică.
Urmărește-l pe Dionis Cenușa în Twitter.

IPN publică în rubrica Op-Ed articole de opinie semnate de autori din afara redacţiei. Opiniile exprimate în aceste materiale nu neapărat coincid cu opiniile redacţiei.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.