Deţinuţii Penitenciarului nr.13 din capitală s-au răsculat

Cel puţin 10 avocaţi au stat vineri, 7 septembrie, de dimineaţa şi până la prânz în faţa Penitenciarului nr. 13 din Chişinău încercând fără succes să obţină dreptul de a se întâlni cu deţinuţii pe care îi apără. Accesul în penitenciar este închis după incidentul care a avut loc în ajun. Ghenadie Tatar, unul dintre avocaţi, a comunicat pentru Info-Prim Neo că nu posedă informaţii oficiale despre cele întâmplate. Se pare că mai mulţi deţinuţi s-ar fi răsculat. Nu se cunoaşte, însă, motivul. Patru maşini de intervenţie cu destinaţie specială au venit la faţa locului şi au stopat răscoala. Avocaţii nu au acces în instituţie iar administraţia refuză să comunice cu ei. Cei care au reuşit să intre în legătură telefonică cu deţinuţii, spun că mulţi dintre ei au fost bătuţi rău, a mai spus sursa citată. Într-un comunicat de presă al Departamentului Instituţii Penitenciare se spune că incidentul a avut loc în una dintre celule şi a fost provocat de 5 deţinuţi care au refuzat să se supună regimului de detenţie, agresând şi ameninţând cu răfuială fizică colaboratorii penitenciarului. Mai mult, deţinuţii l-ar fi agresat pe supraveghetorul care în ajun a refuzat transmiterea ilicită a unui pachet în celulă. Colaboratorii penitenciarului au încercat să izoleze deţinuţii în cauză. Aceştia au opus, însă, rezistenţă şi au instigat deţinuţii din celulele vecine la nesupunere în masă şi acţiuni de dezordine, se arată în comunicat. Potrivit oficialilor DIP, pentru a curma tentativa de a destabiliza activitatea penitenciarului a fost aplicată forţă fizică şi mijloace speciale. În prezent situaţia în penitenciar este la sub controlul administraţiei. La momentul difuzării ştirii accesul în izolator continua să fie interzis.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.