Deţinuţii minori de la Lipcani vor participa la Festivalul Internaţional de Creaţie

Pe 24 iulie la Lipcani, Briceni, va fi organizată cea de-a 12 -a ediţie a Festivalul Internaţional de Creaţie a deţinuţilor minori. În Moldova ediţia din acest an este consacrată regretatului Grigore Vieru, transmite Info Prim Neo. „Ştafeta trece prin toate instituţiile penitenciare pentru minori din Ucraina şi Republica Moldova, iar de anul trecut în programul festivalului a fost inclusă şi Federaţia Rusă”, a declarat Oleg Pantea, şeful interimar al Direcţiei activitate educativă, psihologică şi asistenţă socială din cadrul Departamentului Instituţii Penitenciare (DIP). În timpul celor 2 ore de concert copii aflaţi în detenţie vor recita poezii, vor prezenta scenete şi vor interpreta cântece legate de creaţia poetului Grigore Vieru. „Elementul inovator al programului este că, pe lângă invitaţii instituţiilor de resort din Moldova şi din Ucraina, vor fi alături şi părinţii copiilor din detenţie”, a menţionat Oleg Pantea. În scenă vor urca şi colective artistice din afara penitenciarului, cum ar fi cel din Pererâta, satul de baştină a lui Vieru, colectivul de copii din Criva, Briceni, Formaţia „Octava” din Chişinău, şi colectivele artistice din Bălţi, Edineţ. În contextul festivalului va fi organizată şi o expoziţie de carte a operei marelui poet Vieru în incinta casei de cultură a penitenciarului din Lipcani, dar şi o masă de binefacere pentru minorii aflaţi în detenţie. În 2010 Ucraina a dedicat festivalul celor 65 de ani de la marele război pentru apărarea patriei.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.