Deţinătorii de patentă consideră că Guvernul le-a anunţat oficial război
Executivul a anunţat oficial război titularilor pe patentă de întreprinzător, astfel făcând o promovare agresivă politicii monopoliste în comerţul intern, se spune într-o declaraţie a Asociaţiei Micului Business (AMB), citată de Info-Prim Neo.
Asociaţia Micului Business anunţă că va ataca în Curtea Constituţională Legea nr. 208-XVI din iulie 2006, considerând că represaliile împotriva agenţilor economici din micul business denotă tendinţe autoritare, dictatoriale, ce sunt incompatibile cu principiile democraţiei europene şi nu-şi pot găsi justificare.
„Prin acţiunile Guvernului este confirmată politica oficială de discriminare a micului business. Prin interzicerea activităţii în bază de patentă vor rămâne fără surse de existenţă circa 40 mii de oameni. Titularii de patentă nu vor putea beneficia de suportul social necesar din partea statului, deoarece nu există resurse financiare. Fiecărui pensionar în R. Moldova în revine doar 0,9 lucrători, fapt ce confirmă opinia experţilor, potrivit căreia strategia de luptă cu sărăcia (SCERS) suferă un mare eşec, este abordată formal şi chiar ignorată”, se spune în declaraţia AMB.
De asemenea, este invocată încălcarea de către autorităţi a drepturilor democratice la exprimare şi dreptul la întruniri. Potrivit sursei citate, în unele raioane, antreprenorii sunt intimidaţi de organele locale şi administraţia publică locală. AMB aminteşte exemplul titularilor de patentă din raionul Şoldăneşti, care sunt persecutaţi pentru faptul că cer autorizarea unui miting de protest.
Asociaţia Micului Business consideră că deţinătorii de patente sunt „ţapul ispăşitor” al Guvernului, în contextul scăderii agravante a resurselor bugetare. Gratuităţile oferite la înregistrarea întreprinderi individuale, de asemenea, nu este văzută ca o soluţie, deoarece întreţinerea unei întreprinderi individuale depăşeşte de 5-6 ori veniturile unui titular de patentă.
În acelaşţi timp, AMB menţionează că argumentul Guvernului, precum că cineva cumpără patenta de întreprinzător „cu ghiozdanul”, vorbeşte despre o mare corupţie în instituţiile publice ce eliberează patenta de întreprinzător, fapt ce constituie de asemenea o carenţă în activitatea Executivului, nu a mediului de afaceri.